Liberalizarea pieței ar trebui să genereze scăderea prețului gazelor

Preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui să scadă cu 10-15% de la 1 iulie, când piaţa va fi complet liberalizată, în caz contrar Guvernul urmând să utilizeze legislaţia anticoncurenţială pentru a interveni, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

De la 1 iulie 2020, preţul gazelor pentru populaţie nu va mai fi stabilit de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci se va forma liber.

Evident că trebuie să avem grijă ca furnizorii să nu profite de această situaţie de început de liberalizare şi ne vom asigura din acest punct de vedere.Din această lună producătorii vor fi obligaţi să intre într-un program de gas release, să pună pachete de vânzare la o lună, la trei luni, la şase luni şi la un an la preţul de pornire a bursei de la Viena, care este, în momentul de faţă, aproape de trei ori mai mic decât preţul actual cu care cumpără furnizorii, deci practic suntem convinşi că va fi o scădere de preţ, cel puţin pe luna iulie, august, inclusiv la iarnă preţul va fi mai mic decât achiziţionează în acest moment furnizorii de pe piaţă şi ne vom asigura că această scădere de preţ se va regăsi şi în facturile românilor, ale clienţilor casnici”, a spus oficialul guvernamental.

Popescu a subliniat că, în cazul în care cei doi mari furnizori, Engie şi E.ON, care au 90% din piaţă, nu vor scădea preţurile pentru populaţie, autorităţile vor interveni pentru ca acest lucru să se întâmple.

Vom interveni prin Ordonanţă de Urgenţă în Guvern, pe Legea concurenţei, şi ne vom asigura ca reducerea de preţ la producător să se regăsească şi la cumpărătorul final. Mă aştept să fie reduceri de 10-15% în piaţă şi sunt furnizori care oferă această reducere. Unii, mai mici, (oferă o reducere – n.r.) chiar şi de 20%, pentru că nu-şi doresc să piardă clienţii. Ori, între cei mari mi se pare deja că este o înţelegere anticoncurenţială, ei având 90% din piaţă şi nu fac nicio mişcare pentru a reduce preţul clienţilor finali”, a continuat ministrul.

Popescu a sfătuit consumatorii să consulte comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, unde fiecare furnizor îşi publică ofertele de preţ.

Ministrul a adăugat că în perioada următoare, Guvernul va mai elimina o barieră care există în acest moment în calea concurenţei pe această piaţă.

Vă dau un exemplu: în momentul de faţă, o companie dintr-o zonă din sud-vestul nu poate vinde gaz în nord-estul României decât dacă are un punct de lucru pe o rază de 50 de kilometri acolo, ceea ce este o aberaţie în momentul de faţă, când online-ul este peste tot. Este o barieră veche în Legea energiei, pe care o vom elimina de săptămâna viitoare, astfel încât, dacă piaţa e liberă, să fie liberă şi absolut oricine să poată oferta oriunde”, a adăugat Popescu.

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.