Liderii europeni plănuiesc combaterea sărăciei. Din nou

Liderii UE au promis să ajute oamenii să depășească loviturile economice produse de pandemie și să reziste în fața provocărilor generate de noile politici ecologice și digitale – în parte prin recunoașterea dreptului la învățare continuă și recalificare pentru lucrătorii cu meserii „scoase din uz”.

Inițiativa susținută de lideri la „summitul social” organizat la Porto ar extinde dreptul universal la educație de bază până la vârsta de pensionare – o recunoaștere a realității că școala secundară nu mai este suficientă în lumea turbulentă a economiilor globalizate și digitalizate. În practică, scrie Politico, va fi și dificil, și costisitor de realizat.

Subiectul salariului minim la nivel European, a fost pe agenda de discuție a liderilor UE care s-au întâlnit în Portugalia. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat necesitatea de a se găsi o modalitate pentru ca angajații să poată primi un salariu decent, din care să poată trăi.

Ţările din sud, precum Franţa, Italia, Spania şi Portugalia, sunt în favoarea armonizării salariilor minime. Dar ţările din nord, care ţin la modelul lor de negociere colectivă, precum şi cele din est, care se tem să îşi piardă competitivitatea, se opun cu fermitate.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre proiectele legislative în desfăşurare la Bruxelles care încearcă să protejeze mai bine lucrătorii și să impună o convergenţă ascendentă a salariilor minime în UE.

Există rezistenţă, reticenţă, momente de tensiune, dar acestea sunt necesare pentru ca azi să existe progrese”, a admis Macron.

Olivier De Schutter, raportorul special al ONU pentru drepturile omului, a atras atenţia asupra faptului că 700.000 de persoane din Europa dorm pe stradă în fiecare noapte şi că peste 20 de milioane de lucrători trăiesc în sărăcie din cauza creşterii formelor de muncă temporară.

Liderii UE au fost de acord să construiască o Europă mai socială după pandemie.

Vom transforma modelul de guvernanţă economică în Europa. Va fi mai echilibrat, mai corect, mai puţin financiar, mai economic şi mai social”, a declarat prim-ministrul portughez Antonio Costa, gazda summitului de la Porto.

Summitul a consemnat acordul asupra „planului de acţiune” al Comisiei Europene, cu trei obiective până în 2030: creşterea ratei ocupării forţei de muncă la 78%, instruirea anuală a cel puţin 60% din adulţi şi reducerea cu 15 milioane a numărului persoanelor cu risc de sărăcie sau excluziune socială.

Dar astfel de planuri au mai existat și nu au înregstrat rezultate: în 2004 apărea conceptul de Europă socială; 2010 a fost anul european al combaterii sărăciei și excluziunii – la acel moment se estima că 80 de milioane de europeni trăiau sub pragul sărăciei. Zece ani mai târziu, erau peste 92 de milioane de oameni în această situație pe „bătrânul continent”.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.