Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Liviu Dragnea: România este dezvoltată dezechilibrat

Publicat: joi, 24 octombrie 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, a declarat în deschiderea seminarului „România încotro?”, organizat de Banca Națională a României că România este dezvoltată dezechilibrat, existând diferențe mari între regiuni, una dintre cauze fiind lipsa de comunicare între instituții.

„În urma unor analize pe care le-am făcut cu colegi din alte instituții publice, cu profesori universitari, cu academicieni, cu specialiști de înaltă clasă, concluzia nu este una fericită. Din păcate, România este dezvoltată dezechilibrat astăzi, există diferențe mari de dezvoltare între teritorii din țara noastră, diferențe mari de dezvoltare între județe și chiar diferențe mari de dezvoltare în interiorul județelor, între diferite porțiuni din aceste județe. Cauzele sunt multiple — de exemplu modul cum au lucrat județele și cum lucrează în continuare județele. Și nu este o acuză asupra celor care au condus și conduc județele României, ci ăsta e sistemul și nu aveau ce să facă”, a susţinut vicepremierul Liviu Dragnea.

Dragnea a subliniat că acum nu se poate discuta despre posibilitatea înființării unor regiuni, pentru că această noțiune nu mai există în Legea fundamentală.

„Trebuie să așteptăm încă un an, un an și ceva, începând din acest moment. Dar, spre deosebire de momentul inițial, când hotărâsem ca finalul acestui an să permitem modificarea Constituției generând înființarea regiunilor administrative, acum abordarea noastră este puțin diferită. În sensul că vom folosi anul viitor pentru a crea un cadru instituțional, în cadrul în limitelor legale pe care le avem în vigoare în prezent, să sporim puțin competențele acelor consilii de dezvoltare regională pentru a crea o instituție sau instituții regionale care să poată să devină un fel de interfață între actualele consilii de dezvoltare regională și ADR-uri și ministerele. Intenționăm ca, începând cu 2014, fiecare investiție pe care un minister vrea să o dezvolte într-o regiune de dezvoltare să fie realizată după o consultare atât a strategiei de dezvoltare regională în regiunea respectivă, cât și printr-o cooperare cu acele consilii de dezvoltare regională care sunt formate din reprezentanții tuturor aleșilor locali”, a arătat Dragnea.

Dragnea a mai spus că în viitoarea programare financiară, nu se va renunța la finanțarea polilor de creștere.

„Polii de creștere care sunt acum vor beneficia în continuare de sume distincte. Celelalte municipii reședință de județ care nu sunt poli de creștere vor beneficia și ele de o sumă dedicată pentru a implementa proiecte de dezvoltare. Orașele și municipiile care nu sunt reședință de județ vor fi definite ca și poli de dezvoltare zonală, centre de dezvoltare regională, și vor primi sume distincte, pentru ca în final să avem o rețea de dezvoltare între toate localitățile României. Este singura modalitate pe care noi o avem în vedere care să ne dea siguranța că nu vor mai rămâne porțiuni mari din teritoriul României în care cetățenii să nu aibă acces la dezvoltare”, a specificat Liviu Dragnea.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17411

Publicat de la data oct. 24 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 octombrie 2019, 4:06
 

NNE
Senin
10°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 10°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:31
Apus: 18:31
Prognoza 17 octombrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
22°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-10-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 00:00 si 06:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-10-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:45 si 05:15 In zona : Județul Galaţi;Județul Iaşi;Județul Vaslui; Se vor semnala : local - ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-10-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:15 si 05:15 In zona : Județul Bacău: zona joasă;Județul Suceava: Fălticeni, Cornu Luncii, Udești, Preutești, Bosanci, Baia, Forăști, Râșca, Boroaia, Vadu Moldovei, Rădășeni, Moara, Horodniceni, Vulturești, Bogdănești, Stroiești, Drăgoiești, Bunești, Fântâna Mare, Hârtop;Județul Neamţ: zona joasă;Județul Vrancea: zona […]

Loto

Horoscop

  • 234.041 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team