Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind Referendumul din 2012

Publicat: luni, 07 octombrie 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind Referendumul din 2012. Dragnea a fost acuzat că în calitate de preşedinte al CJ Teleorman şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

Prezentăm comunicatul de presă al DNA pe acest subiect:
„În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obțină, în timp real, informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în secțiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenței la urne, identificând secțiile de vot cu prezență slabă.
Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine și recomandări cu conținut ilicit, destinate coordonatorilor și/sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanți.
De asemenea, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu a constituit un sistem național de influență pentru a determina autoritățile publice centrale, județene și locale aflate sub controlul politic al formațiunii politice, de a se implica în:
– exercitarea de presiuni asupra președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot și a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători;
– folosirea unei urne mobile în condiții contrare legii (fără a exista cereri în acest sens depuse în termen și aprobate corespunzător);
– obținerea pe căi ilicite de informații, în fiecare oră, despre numărul de persoane care și-au exercitat dreptul de vot și despre modul în care s-a votat în unele secții de votare;
– practicarea votului multiplu;
– denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a CNP al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, pentru a nu permite programelor de calculator specializate să identifice votul multiplu;
– practicarea „turismului electoral” – adică a deplasării organizate de importante mase de persoane, cu ajutorul autobuzelor, microbuzelor etc., pentru a vota multiplu, atât în secția de votare la care au fost arondați, cât și la alte secții de votare din țară;
– falsificarea de semnături în numele unor persoane decedate, ce au rămas înscrise pe listele electorale;
– falsificarea de semnături ale multor alegători, plecați din țară în momentul referendumului;
– votul exercitat de minori, interziși judecătorești și persoane cărora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotărâre judecătorească penală;
– neaplicarea autocolantelor cu mențiunea „VOTAT” pe cărțile / buletinele de identitate ale votanților.

La data de 6 septembrie 2012, învinuitului Dragnea Nicolae Liviu i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Dragnea nu riscă suspendarea

Vicepremierul Liviu Dragnea nu risca, momentan, sa fie scos automat din Guvern, scrie pesurse.ro. O eventuala renuntare la portofoliul de ministru ar fi doar o decizie de oportunitate politica si nu o obligatie legala pentru PSD.
Potrivit Constitutiei, art.109, alin.2, „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie”.
Cum faptele pentru care Dragnea este acuzat au fost savarsite atunci cand acesta era presedinte de Consiliu Judetean si nu ministru, deci nu au fost „in exercitiul functiei”, Dragnea nu poate fi suspendat de Traian Basescu din functia de ministru al Dezvoltarii. Prin comparatie, Varujan Vosganian ar putea fi suspendat, deoarece este acuzat de subminarea economiei nationale atunci cand era ministru.

Consultă stenogramele

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=15960

Publicat de la data oct. 7 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 octombrie 2019, 15:36
 

E
Soare
21°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 22°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 7:36
Apus: 18:24
Prognoza 21 octombrie 2019
Zi
 

ENE
Predominant însorit
24°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

ENE
Parţial înnourat
10°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.911 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team