Londra avertizează că nu va accepta un acord cu UE care să pună sub semnul întrebării integritatea constituţională a ţării

Premierul britanic Theresa May a avertizat miercuri că nu va accepta „niciodată” un acord cu Uniunea Europeană care să pună sub semnul întrebării integritatea constituţională a Marii Britanii, în reacţie la proiectul de acord făcut public mai devreme de Bruxelles, relatează AFP, Reuters şi dpa.

„Proiectul de acord publicat de Comisia Europeană, dacă va fi pus în practică, va afecta negativ piaţa comună britanică şi va ameninţa integritatea constituţională a Regatului Unit, creând o frontieră vamală şi legală în Marea Irlandei, şi niciun prim ministru britanic nu ar putea accepta vreodată acest lucru”, a declarat May în faţa deputaţilor britanici.

Ea a adăugat că acceptarea unei noi uniuni vamale cu UE după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar ar însemna o trădare a referendumului din 2016 la care britanicii s-au pronunţat în favoarea Brexitului şi a subliniat că guvernul său doreşte un acord cu Bruxellesul care să-i asigure Londrei controlul asupra propriilor legi, graniţe şi bani şi care să nu ducă la apariţia unei ‘frontiere dure’ între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Negociatorul-şef al blocului comunitar, Michel Barnier, a prezentat miercuri la Bruxelles proiectul tratatului privind Brexit, elaborat de UE, document ce va fi dezbătut de Cei 27 înainte de a fi pus pe masa negocierilor cu Londra.

UE şi Marea Britanie speră să cadă de acord asupra acestui tratat în aproximativ opt luni. Proiectul tratatului se bazează pe acordurile interimare convenite în decembrie de cele două părţi şi pe poziţiile UE pe care Londra încă nu le-a acceptat. În particular, protocolul privind evitarea unei ‘frontiere dure’ între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord va viza menţinerea efectivă a acesteia din urmă în interiorul structurilor şi al regulamentelor UE.

Michel Barnier a subliniat că acest aspect este în concordanţă cu ceea ce s-a convenit în decembrie cu premierul britanic Theresa May şi poate fi înlocuit dacă Londra prezintă o soluţie alternativă detaliată.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.