Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Mari provocări ale lumii în care trăim, conferinţe la Ateneul Român

Publicat: vineri, 01 februarie 2019

 

Marile provocări ale lumii în care trăim, viitorul ştiinţelor şi al ideilor sunt teme ale celei de-a doua serii de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, desfăşurate între 23 – 27 februarie, la Ateneul Român, în care specialişti din diverse domenii de activitate şi oameni de cultură cunoscuţi vor încerca să ofere răspunsuri la întrebări cheie ale omenirii.

 

A doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim” este prezentată ca un festival de dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, se arată într-un comunicat de presă.

 

Savantul ce a descoperit structura ADN-ului îşi pierde titlurile academice. Afirmaţiile condamnabile şi de neacceptat de către ştiinţă

 

„La această a doua ediţie vor fi în centrul atenţiei provocările cu care se confruntă omenirea, scenarii posibile şi răspunsuri pe care le avem la îndemână. Invitaţi de la marile universităţi din Marea Britanie şi Statele Unite, cunoscuţi oameni de cultură români şi partenerii lor de dialog vor discuta despre dereglări ale lumii contemporane şi sinuciderea Europei, populism în epoca digitală, povestea ştiinţifică a creării universului şi a vieţii inteligente, cum arată cei 50 de ani de explorări spaţiale şi la ce ne putem aştepta mai departe, unde ne vor duce schimbările climatice, spre apocalipsă sau pace universală, şi cum arată viitorul medicinei din perspectiva unui medic cu o carieră la vârful cercetării şi inovării”, afirmă organizatorii.

 

Evenimentele vor avea loc la Ateneul Român, în perioada 23 – 27 februarie, fiind  organizate de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, Editura Humanitas şi Asociaţia ARCCA.

 

Printre cei care vor vorbi pe scena Ateneului Român se numără Jim Baggott, autor al mai multor cărţi de ştiinţă publicate la Oxford University Press şi colaborator la emisiuni de ştiinţă pentru BBC, Bogdan Marcu, expert în propulsia rachetelor, cu o carieră de douăzeci de ani în industria aerospaţială americană, Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford şi director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, Liviu Giosan, cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în Statele Unite şi profesor de geologie marină în cadrul programului doctoral comun cu Massachusetts Institute of Technology, şi Andrei Constantinescu, profesor asistent de pediatrie la Facultatea de Medicină a Universităţii Columbia în New York, medic specialist în pediatrie pulmonară şi cercetător în biologie moleculară şi imunologie.

 

Fiecare invitat va susţine o conferinţă de o oră, urmată de un dialog în profunzime. Partenerii de discuţie în partea a doua vor fi jurnalista Corina Negrea, Cătălin Vasilescu, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi şeful Disciplinei Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni, Gabriel Liiceanu, scriitor şi filosof, jurnalistul Marian Voicu, Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, şi Vlad Zografi, scriitor, fizician şi coordonatorul colecţiei de ştiinţă a Editurii Humanitas.

 

Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu deschid seria de conferinţe cu un dialog despre dereglările lumii contemporane, moderat de jurnalista Mirela Nagâţ, iar Horia-Roman Patapievici va susţine în ultima zi o conferinţă intitulată „Sinuciderea Europei”.

 

Biletele costă 25 de lei, iar abonamentele pentru toată seria de şapte conferinţe „Despre lumea în care trăim”, 150 de lei şi se găsesc la casa de bilete şi pe site-ul Filarmonicii „George Enescu”.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=107872

Publicat de la data feb. 1 2019. Categorii ACTUALITATE, Cultură, DE REȚINUT, EDUCAȚIE, RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

18 februarie 2019, 19:57
 

ESE
Senin
7°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 8°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 65%
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:12
Apus: 17:48
Prognoza 19 februarie 2019
Zi
 

ESE
Parţial însorit
12°C
Vânt: 4 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

V
Nori intermitenti
3°C
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-02-2019 Ora : 17 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 17:45 si 20:00 In zona : Județul Covasna: Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna, Baraolt, Întorsura Buzăului, Zagon, Zăbala, Ozun, Sânzieni, Ghelința, Brăduț, Bățani, Cernat, Brețcu, Turia, Barcani, Ojdula, Catalina, Vâlcele, Boroșneu Mare, Bodoc, Ghidfalău, Dobârlău, Reci, Lemnia, Valea Crișului, […]

Loto

Horoscop

  • 182.630 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team