Masa rotunda "Long Term Invesment Perspectives for Clean Energy in Romania"

Marţi, 19 martie 2013, a avut loc în Bucureşti masa rotundă „Perspectivele investiţiilor pe termen lung în energiile curate din România”. Organizatorul acestui eveniment a fost Ambasada Marii Britanii, cu susţinerea Programului pentru Leadership Sustenabil al Universităţii din Cambridge. La acest eveniment Partidul Verde a fost reprezentat de preşedintele Remus Cernea.

Acţiunea a reunit reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi ai Parlamentului, ai investitorilor în regenerabile, ai băncilor creditoare pentru programe de înverzire a sectorului energetic, ai unor dezvoltatori de proiecte energetice verzi şi experţi.

Deputatul verzilor, Remus Cernea, a ţinut să precizeze cu această ocazie că „România are nevoie de o strategie energetică pe termen mediu şi lung care să pună un accent deosebit pe sursele regenerabile de energie. În politica de vârf din România, Verzii au lipsit pentru foarte mult timp, iar această absenţă a avut efecte. Paşii înainte au fost timizi şi şovăitori. A lipsit o viziune coerentă şi care să fie urmată de decizii politice hotărâte înspre direcţia înverzirii surselor de energie. Acest lucru se vede limpede şi din declaraţiile contradictorii la nivel guvernamental din ultimii ani. Au fost căutate soluţii pentru probleme imediate, nu s-a privit sufficient înspre viitor şi nu s-a gândit o strategie care să pună un accent pronunţat pe sursele regenerabile. Chiar şi astăzi se discută la nivel politic prea mult cu ochii asupra preţului, luându-se prea puţin în calcul efectele pozitive pentru societate ale regenerabilelor, precum scăderea preţului acestora pe termen lung, reducerea substanţială a emisiilor de CO2 care contribuie la schimbările climatice, reducerea poluării în oraşe.

Tocmai această schimbare de mentalitate şi de abordare va trebui avută în vedere prin dezbateri publice şi prin insistenţa noastră, a Verzilor din Parlament, pentru promovarea surselor regenerabile de energie.”

În ciuda faptului că România se află pe primele locuri în topurile privind implementarea proiectelor de producţie a energiei din surse regenerabile au apărut piedici majore pentru dezvoltarea în continuare a acestui sector şi că există semnale de îngrijorare în acest domeniu.
„Investiţiile străine în ţara noastră ajungeau în 2008 la 10-11 miliarde de euro, dar până în 2012 au scăzut la puţin peste 1 miliard. Jumătate din suma investită anul trecut venea din producţia de energie verde. Consider că ar fi o mare greşeală să lovim tocmai acest sector şi să reducem schema de finanţare prin certificate verzi”.

Cernea a adăugat, printre altele: „Cadrul legislativ a suferit modificări care au afectat, probabil fără intenţie, investiţiile în regenerabile, precum legea nr. 123/2012. Dar acum se poate constata o contrareacţie ceva mai amplă faţă de regenerabile în general, pe care aş încadra-o în bătălia generală dintre vechi şi nou.

Avem, aşadar, nevoie de o strategie precisă, pe termen mediu şi lung, două – trei decenii care să ne asigure stabilitate şi predictibilitate economică. Regenerabilele vor putea asigura într-o zi până spre 100% din energia necesară în România. Se va putea ajunge la un moment dat la un mix energetic prin care câmpurile eoliene şi panourile solare, care produc energie intermitentă, să fie echilibrate de biomasă, de transformarea deşeurilor în energie şi de alte surse regenerabile. Un proiect ambiţios şi interesant ar fi acela de a pomba apă noaptea la o hidrocentrală din energia produsă de eoliene sau panouri solare, spre exemplu, pentru ca în timpul zilei hidrocentrala să ofere energie în permanenţă. De ce să aşteptăm ca mai întâi să epuizăm combustibilii fosili pentru ca abia apoi să ne reformăm tehnologiile de producere a energiei? O putem face de pe acum, oricum combustibilii fosili se vor epuiza până la urmă, dar e important să nu distrugem echilibrul climatic fragil prin emisiile de CO2. Oricum investiţiile în regenerabile pot genera un mare număr de locuri de muncă.

În încheierea intervenţiei sale, preşedintele Partidului Verde a spus: „Nu cred ca dezvoltarea sectorului energetic tine de alegerea unei căi nucleare sau de exploatarea gazelor de şist, ci de un cadru stabil si o strategie concreta de creştere a ponderii regenerabilelor”.

Pozitia Verzilor la dezbaterea: “Problematica exploatării gazelor de şist din perspectiva siguranţei naţionale”

 

Luni a avut loc la Sala Drepturilor Omului de la Palatul Parlamentului dezbaterea ”Problematica exploatării gazelor de şist din perspectiva siguranţei naţionale”. Organizatorul evenimentului a fost Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). La această acţiune Partidul Verde a fost reprezentat de cei doi deputaţi, Remus Cernea şi Ovidiu Iane, iar Institutul Verde de Georgeta Ionescu.

În ciuda faptului că reprezentanţii Chevron au fost invitaţi la dezbatere nicio persoană nu a fost prezentă din partea companiei.

Preşedintele Partidului Verde, Remus Cernea, a declarat: “Noi, Verzii, susţinem societatea civilă şi vom face toate demersurile politice pentru a promova ideile noastre şi pentru a ne opune tehnologiilor cu grad ridicat de risc şi impact negativ major asupra mediului şi a vieţii cetăţenilor, precum extragerea gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Este foarte important să continuăm protestele şi să creştem în intensitate cu acest gen de manifestări. Este la fel de important ca în aceste acţiuni de natură civică să implicăm şi politicieni. Proiectele industriale cu asemenea impact asupra mediului şi a comunităţilor locale, trebuie să beneficieze, în mod imperativ, de consultarea acestora (consultările necesare urmând a fi făcute la nivel naţional pentru proiectele de amploare). Vom utiliza pârghiile parlamentare şi politice, în general, pentru a ne opune acestei tehnologii. Noi, Verzii, susţinem asigurarea securităţii energetice a României din surse regenerabile de energie: câmpuri eoliene, panouri solare, biomasă, transformarea deşeurilor în energie şi alte surse regenerabile”.

Georgeta Ionescu, reprezentând la această dezbatere Institutul Verde, a adăugat: “Vă imaginaţi că România are capacitatea de a măsura cât de nocivă este această tehnologie?  Toate studiile şi rapoartele prezentate în Parlamentul European şi la Comisia Europeană au dovedit că există riscuri. Cine îşi asumă aceste riscuri? (…) Mai trebuie adăugat că toate datele privind fondul geologic nu se comunică şi acest lucru are acoperire legală într-un articol de lege rămas neschimbat încă de pe timpul regimului comunist.”.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.