Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Mascarada autorenunţării la imunitate

Publicat: sâmbătă, 11 mai 2019

Puse în faţa abuzurilor şi ilegalităţilor săvârşite, mărimile postrevoluţionare, întocmai ca un celebru înaintaş de-al lor, se baricadează în spatele formulei beton: nu răspundem decât în faţa parlamentului. Să-l judece colegii, cum ar veni.

Şi până atunci mai bâiguie câte-o justificare penibilă prin diferite jurnale luate în arendă de slujbaşii de partid, cerând dovada (Dovada, dovada!) Care li s-a arătat cu vârf şi îndesat. Punerea la dispoziţia unei comisii parlamentare de anchetă din proprie iniţiativă, ca şi renunţarea la invocarea imunităţii „de bunăvoie” şi prezentarea în faţa organelor de anchetă penală sunt simple subterfugii.

Simple şmecherii dâmboviţene, care nu produc nici o consecinţă juridică, atâta vreme cât nu se urmează calea legală, prevăzută de Constituţie, în art. 69: Deputatul sau senatorul nu poate fi trimis în judecată penală ori contravenţională fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Or, până acum, nu s-a pus problema, deşi guvernul a trimis Parchetului General un vraf de dosare.

Se înţelege că ele privesc doar politicieni din opoziţie. Este drept că, după aceleaşi criterii, ar trebui trimise şi dosarele unor lideri din partidul de guvernământ, între timp „autoprezentaţi” şi ei în faţa unor comisii de anchetă. Până acum, procuratura nu a zis nici da, nici ba. Nici nu a cerut ridicarea imunităţii. S-a mulţumit cu disponibilitatea domnilor deputaţi în cauză de a urca treptele Parchetului General de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni.

Ce-i drept, procuratura are o experienţă nu prea veselă în această privinţă.  Pe vremea când era ministru şi nu deputat, dl. Băsescu, omul care nu ratează nici un lot de demnitari dat pe mâna procuraturii, a făcut obiectul unei cereri din partea procurorului general către Camera Deputaţilor de a se autoriza declanşarea urmăririi penale împotriva sus-numitului.

Camera Deputaţilor, invocând articolul 108 din Constituţie, s-a opus fără prea multe explicaţii ca şi cum în România Constituţia ar apăra dreptul la fraudă al parlamentarilor şi miniştrilor. Lucru care în practică se adevereşte, deşi în teorie reputaţi jurişti au arătat că este vorba de o interpretare abuzivă, pro causa.

Dacă „amendamentul Băsescu” („introdus” în iulie ‘92) n-ar fi fost socotit izvor de drept, nu ne-am fi trezit cu atâtea ilegalităţi şi abuzuri la nivel înalt, săvârşite cu adânca convingere că nimic nu li se poate întâmpla domnilor demnitari. Cel mult, vor declara cu aroganţă că ei „se pun la dispoziţia” nu ştiu cărei comisii sau chiar a procuraturii, renunţând de bunăvoie etc.

O asemenea parodie se întâmplă numai la noi. în toate ţările civilizate, parlamentul care a călcat strâmb în vreun fel se trezeşte urgent despuiat de blindajul său imunitar. În Brazilia, chiar luna aceasta, la nu mai puţin de 19 deputaţi – începând cu fostul preşedinte al Camerei – li s-a ridicat fără comentarii imunitatea parlamentară. În Coreea de Sud, 11 demnitari acuzaţi de corupţie au fost şi ei recent arestaţi.

Nu insistăm asupra a ceea ce li s-ar fi întâmplat dacă erau din China… dar, chiar şi în Statele Unite, şase congresmeni au fost arestaţi pentru simpla învinuire de a fi încălcat legea. Foarte ciudat. Constituţia României n-ar permite aşa ceva. Şi Spania dă un exemplu rău, războindu-se cu demnitarii corupţi, fără să se adreseze Camerei Deputaţilor din România, care, cu „amendamentul Băsescu”, i-ar lăsa să-şi vadă netulburaţi de castelele şi vapoarele lor. Asupra Japoniei şi Italiei, devenite locuri comune în privinţa hăituirii oamenilor politici corupţi, până la a li se cere sau accepta demisia, nu mai insistăm.

Până şi Albania, de care ne-am obişnuit să pomenim când e vorba să arătăm că mai este o ţară şi în urma noastră, ne-a luat-o înainte: i-au dat deja 12 ani de puşcărie fostului premier postrevoluţionar pentru abuzuri în administrarea finanţelor publice şi falsificarea unor documente. Ceea ce şi nouă ne sună familiar, după ce am luat la cunoştinţă de dosarele trimise Parchetului General de guvernul actual, în urmă cu 6 luni. Urmarea la noi a fost însă doar… autoridicarea imunităţii parlamentare. O mascaradă menită să ia ochii lumii şi să lase bâlciul corupţiei la vârf să continue.

Continuaţi, domnilor, dar mai bine luaţi aminte ce se întâmplă şi la alţii. Să nu vă ia nepregătiţi!

(28-29 mai 1994)

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=110209

Zona comentariilor

Meteo în țară

27 mai 2019, 7:53
 

N
Ceaţă
16°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:38
Apus: 20:49
Prognoza 28 mai 2019
Zi
 

ESE
Parţial însorit
29°C
Vânt: 14 km/h ESE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

ENE
Senin
15°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 211.302 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team