Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Maternitatea Cantacuzino, incubator ultra-performant din partea Salvati Copiii

Maternitatea Cantacuzino va avea, începând de azi, un incubator ultra-perfomant, care îi va ajuta pe medici să salveze nou-născuții extrem de vulnerabili. Incubatorul, în valoare de 29.000 de euro, este cel mai performant la ora actuală, el putând fi folosit și ca masă radiantă cu modul de resuscitare, în cazul în care actul medical o impune.

Donația, cu sprijin de la Cora Sun Plaza, este parte a amplului program pe care Organizația Salvați Copiii România îl derulează în beneficiul maternităților, din anul 2012. În cei șase ani de implementare, maternitatea Canzacuzino, de altfel prima unitate medicală dotată de Salvați Copiii, a primit echipamente medicale performante în valoare de peste 185.000 de euro.

Anul acesta secția de obstetrică-ginecologie a Maternității Cantacuzino a primit și 4 sonde ecografice performante în valoare de 7.600 de euro, pentru monitorizarea sarcinilor și depistarea cât mai precisă a complicațiilor care pot apărea.

 Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a subliniat importanța pe care aparatura medicală performantă o are în lupta medicului de a salva viețile prematurilor: ”În cei șase ani de derulare a acestui proiect, am văzut adevărate drame în maternități, unde medicii nu puteau salva un copil născut prematur, pentru că le lipsea un ventilator de suport respirator, un ecograf performant, un incubator. Am văzut cu ochii noștri cum un incubator face diferența reală dintre moarte și viață și cum dotarea unei maternități scade considerabil rata mortalității infantile. Acest incubator ultra-performant contribuie decisiv la supraviețuirea prematurilor care vin pe lume atât de vulnerabili, de multe ori cântărind sub 1.000 de grame, dar cu o voință incredibilă de a trăi”.

Maternitatea Cantacuzino este o unitate medicală de nivel trei, care tratează cazuri extrem de grave de prematuri din București și din toata zona de sud a țării, ceea ce face ca rata de prematuri îngrijiți în secția de terapie intensivă să fie de 22,7%, dublă față de media națională. Numai în  2016, în maternitate au avut loc 1.787 de nașteri, dintre care 404 premature.

”Campania „Luna inimilor deschise” din acest an s-a încheiat și ne bucurăm de rezultate. Cora Sun Plaza, împreună cu clienții magazinului care au donat la casele de marcat, au adunat în total 136.259,74 lei. Meritul este și al colegelor noastre, care au promovat atât de bine cauza. Suma a fost utilizată pentru achiziționarea unui incubator performant, care îi va ajuta pe copiii născuți prematur să supraviețuiască, să își întărească organismele și să plece acasă, unde îi așteaptă părinții. Ne bucurăm că am putut contribui la programul Salvați Copiii, de reducere a mortalității infantile în România și că parteneriatul nostru, care a debutat în 2005, continuă cu succes.”, a declarat Liana Dumitrescu, asistent direcțiune Cora Sun Plaza.

 Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România – 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Doctorul Adrian Crăciun, șeful Secției de neonatologie al Maternității Cantacuzino, a vorbit despre necesitatea unei intervenții medicale rapide, în salvarea unui nou-născut prematur:”Atunci când pacientul e un copil prematur, rapiditatea cu care medicul poate stabili un diagnostic și interveni este vitală. Imaginați-vă doar ce înseamnă 1.000 de grame de viață, când nu ai anticorpi,iar trupul nu e pregătit pentru lumea de afară. Dar acești copii atât de fragili ne uimesc și pe noi, cu forța lor de a lupta, dacă beneficiază de un incubator perfomant, care să îi sprijine”.

Demersul Organizației Salvați Copiii de a sprijini maternitățile în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor născuți prematur este consistent, iar progresul este vizibil: în șase ani, rata mortalității infantile a scăzut. Astfel, în 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalităţii infantile de 10,1 la mia de copii născuți vii. În doar cinci ani, țara noastră a coborât până la o rată de de 8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2015.

Amalia Năstase, ambasador al programului, a amintit importanța responsabilității sociale: „Mă bucur enorm să văd că oamenii și companiile s-au mobilizat și au înțeles cât de mult contează implicarea, atunci când vrei să generezei schimbări în bine, de durată. Lor li se datorează, iată, salvarea unor vieți, iar recompensa este bucuria medicilor și a părinților de a-i vedea pe prematuri crescând mari. Aici e cel mai mare beneficiu al campaniei Salvați Copiii, în implicarea socială.”

Dotarea este parte a programului amplu de combatere a mortalității infantile, pe care Salvați Copiii îl derulează de șase ani. În ultimii șase ani, Salvați Copiii România a investit peste trei milioane de euro, în dotarea a 76 de maternități și secții de nou-născuți din 38 de județe ale țării cu aproximativ 370 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 31.000 de copii.

Toți cei care doresc să sprijine această cauză pot trimite un mesaj la numărul de sms 8844, cu textul SALVEZ.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=85798

Publicat de la data Sep 26 2017. Categorii SANATATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

22 mai 2018, 1:12
 

ESE
Senin
17°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 67%
Vânt: 7 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:41
Apus: 20:44
Prognoza 23 mai 2018
Zi
 

ESE
Predominant însorit
27°C
Vânt: 7 km/h ESE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

ENE
Senin
14°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-05-2018 Ora : 22 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 22:00 si 23:30 In zona : Județul Arad: Pecica, Nădlac, Curtici, Vinga, Macea, Secusigiu, Semlac, Felnac, Șeitin, Iratoșu, Șofronea, Zădăreni, Peregu Mare, Dorobanți;Județul Timiş: Sânnicolau Mare, Jimbolia, Variaș, Dudeștii Vechi, Lenauheim, Cărpiniș, Comloșu Mare, Periam, Satchinez, Cenad, Teremia Mare, […]

Loto

Horoscop

  • 97.456 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team