MediaSind dă în judecată conducerea TVR

 

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, împreună cu filiala sa din Societatea Română de Televiziune, MediaSind TVR, a depus miercuri, la Tribunalul Bucureşti, cererea de chemare în judecată a conducerii TVR pentru nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă.

 

„Constatând că nerespectarea angajamentelor semnate de către conducere în cadrul Contractului Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune devine o regulă, în data de 26 martie 2019, MediaSind – TVR l-a notificat pe preşedintele-director general Doina Gradea să supună la vot, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă pentru angajaţii instituţiei. MediaSind a atras atenţia că administraţia, împreună cu sindicatul semnatar, s-a angajat, încă din data de 23.05.2018, de când a intrat în vigoare CCM, să facă toate demersurile necesare pentru acordarea acestor drepturi tuturor salariaţilor, pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019. Cu mare greutate, şefa TVR a acceptat să supună la vot doar acordarea tichetelor de masă. Conform informărilor publice vehiculate din partea liderilor sindicatului conducerii, tichetele de masă se vor acorda în cuantum de 15 lei începând cu luna aprilie 2019 şi nu de la 1 ianuarie 2019, aşa cum prevede CCM. Iar în ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, acestea nu vor fi acordate nici anul acesta”, menţionează MediaSind, într-un comunicat.

 

În acest context, SRJ MediaSind a decis să se adreseze instanţei, pentru a obliga conducerea TVR să-şi respecte angajamentele din CCM, iar angajaţii din Societatea Română de Televiziune să beneficieze de aceleaşi drepturi cu cei din celelalte instituţii de media care sunt finanţate de la bugetul de stat.

 

„În cazul în care instanţa va admite solicitarea noastră pentru cheltuieli de judecată, SRJ MediaSind va solicita Consiliului de Administraţie al SRTV şi Curţii de Conturi ca aceste sume să fie recuperate de la persoanele vinovate de acest nou abuz. Din nefericire, nu este prima dată când actuala conducere face dovada dispreţului său faţă de angajaţi şi faţă de lege. Precizăm că în acest moment, pe rolul instanţei se află mai multe procese privind lipsa de transparenţă faţă de cheltuirea banului public pentru nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, precum şi pentru diminuarea drepturilor angajaţilor de către PDG împreună cu sindicatul său de casă, Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor Tv – SPUSTV. Atitudinea dictatorială a şefei TVR, Doina Gradea, a fost de fiecare dată sancţionată de organizaţiile naţionale şi internaţionale de presă, care au protestat şi au cerut Parlamentului să o demită de urgenţă de la conducerea instituţiei”, se mai arată în comunicat

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.