Ministerul Educaţiei a aprobat cifrele de şcolarizare pentru anul 2013-2014
Anul viitor vom avea cu 50 de mii mai puţini elevi la gimnaziu decât anul acesta. Asta arată cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar 2013 -2014 afişate de Ministerul Educaţiei.
Vor fi 665.000 de locuri în grădiniţele de stat şi 925.000 pentru clasele I-IV, la fel ca şi anul acesta.
În schimb,vor fi doar 850.000 de locuri la gimnaziu şi 200 de mii pentru liceu, în scădere faţă de anii trecuţi.
Ministerul Educaţiei a scăzut numărul locurilor pentru liceeni şi elevi de la gimnaziu. În grădiniţele de stat şi în ciclul primar numărul locurilor va rămâne la fel ca în 2012.
Pe de altă parte, ministrul Pricopie a aprobat pentru anul universitar 2013-2014, 62.400 granturi pentru studiile de licenţă, iar la master 35.600.
Cifrele sunt identice cu cele de anul trecut.
Pentru anul universitar viitor se vor aloca 4.000 de granturi de studiu la rezidenţiat şi 3.000 de granturi la doctorat.
Granturile de studii se acordă pe toată perioada ciclului de studii iar cifra de şcolarizare propusă pentru anul universitar 2013-2014 se va încadra în finanţarea aprobată pentru anul financiar 2013 şi va respecta previziunea bugetară pentru acest an.