Ministerul Educației: La nivel național, promovabilitatea la examenul de bacalaureat, 56,4%
La nivel național, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut cu un procent, ajungând, după soluţionarea contestaţiilor, la 56,4%, potrivit Ministerului Educației Naționale, citat de B1TV.
Dintre cei declaraţi admişi, 63,1% sunt din promoția 2012-2013, iar 31,7%, din promoțiile anterioare.
Pentru filiera teoretică, procentul de promovare este de 83,62%, pentru filiera vocațională procentul este de 72,96%, iar pentru filiera tehnologică, 37,32%.
În această sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 188.842 de candidați, dintre care 175.513 s-au prezentat.
În total 320 de participanți au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Comparativ cu ultimii doi ani, datele finale arată o ușoară creștere a procentului de promovare.
Ministerul Educației Naționale a afișat, vineri, rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, la prima sesiune a examenului de bacalaureat.
Sesiunea din toamnă a bacalaureatului 2013 va începe în perioada 15 – 19 iulie, cu înscrierea candidaților.
În zilele de 19 şi 20 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală a limbii române iar între 19 şi 21 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
În zilele de 20 şi 21 august se vor desfăşura evaluările competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională iar pe 22 şi 23 august, cele ale competenţelor digitale.
Prima probă scrisă – cea la limba şi literatura română – va avea loc în 26 august, fiind urmată de proba scrisă la limba şi literatura română pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, în 27 august.
Proba obligatorie a profilului se va susţine în 28 august iar cea la alegere a profilului şi specializării în 30 august.
Afişarea rezultatelor va avea loc pe 2 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi, până la ora 16,00. Contestaţiile vor putea fi rezolvate în zilele de 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să se facă pe 5 septembrie.