Ministrul Agriculturii: Tot laptele care este acum pe raft este bun de consum
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că joi vor fi prezentate rezultatele analizelor efectuate de către ANSVSA la dozatoarele de lapte suspectate de infestarea cu a aflatoxină. Ministrul a spus că nu sunt probleme şi că ‘tot ce este acum pe raft este bun de consum’.
‘Sunt cauze destul de multe şi cred că odată ce lucrurile vor fi prezentate mâine /joi, 21 martie 2013, n.r./ într-o conferinţă de presă la ANSVSA, unde voi participa şi eu, lucrurile vor intra în normal. S-au făcut foarte multe analize în această perioadă. Principalul beneficiar al acestor analize, al faptului că în România alimentaţia va fi din ce în ce mai sigură, este consumatorul. De ce cred eu că de mâine lucrurile vor intra în normal? Vom prezenta rezultatele tuturor analizelor şi sunt peste o mie de buletine de analiză care au fost făcute din o mie de locuri. Sunt cazuri izolate de ferme în care au fost identificate probleme, dar care au fost izolate la acest moment. Soluţia este să eliminăm cauza. Acum trebuie să identificăm ce s-a întâmplat. Sunt cazuri în care s-au înregistrat pierderi. Dozatoarele de lapte închise până acum vor fi redeschise în câteva zile. (…) Tot ce este acum pe raft este bun de consum. Trebuie reglată relaţia între producători şi procesatori’, a spus ministrul Agriculturii, miercuri.
Reacţia oficialului guvernamental vine în urma protestelor fermierilor români care spun că sunt la un pas de faliment . Aceştia cer demisia ministrului Agriculturii, Daniel Constantin şi a premierului Victor Ponta, pe care îi acuză de iresponsabilitate în declaraţii.
Fermierii acuză autoritățile din România că, din cauza faptului că nu au numit un vinovat în această situație, problema planează asupra tuturor producătorilor de lapte din România, iar populația înțelege să nu mai consume produse românești.
„A crescut importul de lapte într-o săptămână de 40 de ori, iar noi îl aruncăm pe câmp, lapte bun cu documente clare. Pierderile zilnice sunt de zeci de milioane de euro, nu sunt numai la noi, pierde procesarea, pierd comercianții, sume enorme. TVA-ul la aceste produse se pierde. Eu arunc 10 tone de lapte chiar dacă analizele au ieșit perfect, pentru că lumea nu mai cumpără lapte, fiind induși în eroare de conducătorii țării” a declarat, la Ştirile B1 TV, Costel Caraș, directorul Asociației Crescătorilor de Vaci HolsteinRo.