Mircea Geoană îl vede pe Obama într-o vizită la Bucureşti
Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama ar putea întreprinde o vizită în România, fie pe parcursul anului viitor, fie după alegerile prezidențiale din țara noastră, de la sfârșitul anului 2014. Aceasta este estimarea pe care a făcut-o într-o emisiune la Digi24 un personaj cu o experiență recunoscută în relația cu America, senatorul PSD Mircea Geoană, fost ministru de Externe și fost ambasador la Washington. „Nu ascund ambiția de a-l avea pe Barack Obama în România, cred că sunt șanse foarte mari să vină aici, poate la anul, poate după alegerile prezidențiale. Sunt convins că va veni în acest mandat”, a apreciat Geoană. El a adăugat că anul acesta ar putea avea loc o vizită a premierului Victor Ponta la Washington, precedată de o vizită în România a secretarului american al Apărării, Chuck Hagel. „Noul secretar al Apărării ar putea veni în România în prima jumătate a acestui an, la Deveselu. Dacă ne vom pune cu toții resursele în aceeași direcție, se impune o vizită a lui Victor Ponta la Washington anul acesta”, a declarat Geoană. El a fost întrebat și când va fi numit un nou ambasador american la București. „Din ce știu, există dezbateri dacă să fie un diplomat de carieră sau un reprezentant mai politic, ca în ultimele situații. Cred că lucrurile înclină către un profesionist. Un diplomat de carieră are o anume experiență și echilibru, un reprezentant politic știe mai multe pe acest domeniu, are ușa deschisă oriunde în SUA. Până în vară va fi sigur un ambasador pentru România”, a răspuns Mircea Geoană. Acesta s-a arătat optimist cu privire la viitorul relației bilaterale româno-americane. „Relația cu SUA e extrem de puternică, va căpăta și mai mult contur economic, vom aduce universități americane în România, vom elimina și vizele într-un interval rezonabil. Cred că într-un an jumate-doi ani, dacă ne mișcăm foarte bine, am putea ca înainte de alegerile din 2014 să obținem măcar legislație care să înlesnească deplasările”, a mai declarat Geoană.
A.M.PRESS