Negociere răţoită!
Modul în care PNL negociază cu USD rămânerea în coaliţie constituie o tradiţie liberală. Îmi amintesc că după legislativele din 2008, când PNL a ieşit pe locul 3, Tăriceanu a negociat de pe o poziţie de forţă cu Boc, solicitând nici mai mult nici mai puţin decât funcţia de premier. Probabil că precedentul exerciţiu, dintre 2006 şi 2008, în care liberalii au guvernat în minoritate, având însă suportul tacit al PSD-ului, îl făcuse să creadă că partidul său devenise o forţă aptă să impună o asemenea soluţie. Rezultatul? PNL a fost dat deoparte şi vechii inamici, descendenţi din FSN-ul originar, şi-au dat mâna şi au guvernat împreună. Doar vreo nouă luni, dar liberalii au fost scoşi din joc pentru următorii patru ani.
Cam la fel procedează acum Antonescu. Desigur, alianţa USL s-a constituit pe baze paritare, în ciuda raportului real net superior al social democraţilor. A fost însă o procedură de urgenţă electorală. (Aşa s-a întâmplat şi în cazul constituirii Alianţei DA, în care liberalii erau superiori democraţilor). Evoluţiile ulterioare au pus însă în evidenţă decalajul, ba l-au şi amplificat. Având acces deplin la exerciţiul guvernării, Ponta a acumulat puncte pentru formaţiunea sa, în detrimentul lui Antonescu, aflat într-un stand by pe care ratarea suspendării lui Băsescu l-a prelungit. Au mai contribuit la acest decalaj şi neinspirata politică de cadre a liberalilor care au promovat în funcţii guvernamentale persoane cu aptitudini penale sau fără aptitudini manageriale, ceea ce a determinat o fluctuaţie generatoare de instabilitate. După ce şi-a sacrificat principalul colaborator – pe Chiţoiu – Antonescu s-a trezit în poziţia de a fi surprins în offside de “lucrătura” pesedistă care a profitat de conjunctură şi şi-a întărit rândurile cu “imoralii” lui Voiculescu (rejectaţi de către Antonescu) şi cu aluviunile pepedediste, împreună cu care a constituit un pol interior de stânga, menit să pună în evidenţă şi mai limpede diferenţele dintre acţionarii majoritari. Cu tenacitate, răbdare şi nebăgarea de seamă, dacă nu indiferenţa partenerilor, pesediştii i-au arătat acestuia pisica guvernării independente!
Ce face Antonescu în această situaţie? Se răţoieşte şi îşi ia mandat de fermitate, punând condiţii despre care bănuia măcar că nu vor fi acceptate. Să pleci la “negocieri” de pe o astfel de poziţie intransigentă este sinucidere curată, mai ales când nu ai alternativă. Ce vor face liberalii odată ruptă alianţa USL? Vor mai putea merge cu Antonescu la prezidenţiale?
Vor accepta liberalii cu inima uşoară ieşirea din funcţiile guvernamentale şi administrative în schimbul păstrării integrităţii morale a liderului lor? Sunt sceptic că la o nouă reuniune a forului de conducere, Antonescu va mai primi acelaşi răspuns ca marţi seară, la întrebarea dacă partidul îl mai vrea în fruntea sa. Ce să facă cu el?
Noi avem însă avantajul proverbului cu mintea românului cea de pe urmă: cu ceva mai multă maleabilitate şi fără răţoială inutilă, lucrurile se mai pot aranja, iar alianţa câştigătoare în 2012 poate merge mai departe.
Dacă nu, nu!
Octavian ANDRONIC