Nepăsare! – Alexandru RUŞI
Una din cele mai nenorocite tare de comportament,una din cele mai de condamnat trăsături socio-profesionale ce se fac simţite, prezente, zilnic în atitudinea omului zilelor noastre.
Ea, nepăsarea este explicată de Noul Dicţionare Universal al Limbii Române ca fiind acea atitudine ilustrată prin “lipsa de interes, de grijă, indiferenţă, indolenţă” faţă de oamenii aflaţi în pericol care suferă din pricini încă nediagnosticate şi care, mai ales, au nevoie urgentă de ajutorul semenilor.
Marea nefericire a zilelor noastre este această stare patologică de nesimţire întâlnită, din păcate, la tot pasul. Nimeni sau majoritatea celor din varii domenii de activitate nu concep debutul zilei de muncă fără a afla mai întâi, la modul general, “mie ce-mi iese azi” de pe urma actului profesional pe care m-am angajat să-l realizez în cele mai bune condiţii, astfel încât nimeni şi nimic să nu aibă de suferit.
Acest aspect, al obţinerii unor profituri, planificate sau nu, îmbracă aspecte halucinante în cazul unor profesii pentru care starea de nepăsare determină consecinţe de-a dreptul catastrofale. Aşa cum a fost bunăoară catastrofa aviatică din 20 ianuarie 2014 din judeţul Alba. La opt zile după consumarea acelui dramatic eveniment care a bulversat o ţară întreagă o emisiune a dezbătut durerosul accident cu familia tinerei mediciniste Aura Ion de 23 de ani şi, astfel aveam să-l cunoaştem pe tatăl acestei tinere.
O imagine vie a durerii sfîşietoare de o demnitate rarisimă, om simplu, pensionar, fost muncitor care, alături de soţia sa au crescut şi educat patru copiii de toată isprava. Eu unul l-aş caracteriza pe acest părinte condamnat să trăiască cu amintirea copilei sale, ca fiind esenţă de bun simţ. Adică tocmai contrariul nepăsării, indiferenţei, indolenţei! Analiza cazului făcută de acest părinte, soţ, om al zilelor noastre, ar fi trebuit să facă să se înroşească multe obrazuri “subţiri” sau pretins subţiri, aflate dincolo de sticla televizorului.
Cauzele şi urmările catastrofei aviatice şi-au aflat ori îşi vor afla răspunsul în acribia, corectă şi bazată pe probe irefutabile, cu care cei în drept vor connduce ancheta. Nu este o temere de moment sau lipsită de temei, dar în orice proces penal sau judecată, velocitatea sau operativitatea derulării cauzei este frînată, de cele mai multe ori, de motive ce ţin de procedura tergiversării cauzei, scurgerii timpului astfel încît definitivarea este amînată cu anii!
Perioada scursă are menirea de a face uitate cît mai multe dintre momentele dramatice ale cauzei, dispariţia unor martori, a unor probe, instituirea a noi şi noi expertize, astfel că verdictul de condamnare sau achitare să nu mai producă efecte. Examenul pe care justiţia este chemată să-l promoveze ar trebui să puncteze momentul acesta al derulării într-un ritm susţinut al anchetei astfel încât între data producerii evenimentului şi soluţia rostită de înalţii juzi, să nu treacă luni şi ani!
Unii miniştri au oferit soluţia demisiei, care însă numai de “onoare” nu ar fi putut fi susţinută. Alţii se codesc, sunt susţinuţi pe mai departe de şefii politici din avant scena jocului murdar, iar ţara cere drepatate, măsuri de natură a garanta că aşa ceva nu s-ar mai putea repeta. Evident, nu numai în contextul aviatic, transportului maritim, rutier sau pe calea ferată.
În toate domeniile socio-profesionale! Nimeni nu a avut îndrăzneala de a întreba: “Cine se face vionovat de căderea propriu zisă a avionului cu cele şapte persoane la bord?” Iovan, Dumnezeu să ierte şi să-l odihnească este absolut nevinovat sau are un anume grad de culpabilitate în toate cele care au premers aşternerii stratului de gheaţă pe aripile avionului pentru ca în final să se prăbuşeaască? Emoţia şi durerea sunt sentimente cît se poate de omeneşti. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, o tînără de 23 de ani a murit, iar alţi patru medici au suferit de pe urma vătămărilor produse după şocul izbirii avionului de copaci şi sol. Categoric, manevra de aterizare forţată a fost o probă de măiestrie a pilotului! Dar pînă la ea, ce s-a întîmplat? A văzut Iovan norul de ceaţă şi gheaţă? De ce nu l-a evitat? Nu a funcţionat corespunzător aşteptărilor sistemul de degivrare? De ce, cine trebuia să-l verifice şi să confirme că acesta este în perfectă stare de funcţionare? Se suţine că Iovan nu mai zburase pe acest tip de avion de câteva luni. Trebuia sau nu să fie reatestat? De către cine? S-a făcut ori nu această retestare? Cine a participat şi ce documente au fost întocmite? Se modificau ori nu parametri tehnici de ascensiune ai aparatului cu cele şapte persoane preluate? De ce a fost nevoie să coboare Iovan de la 8000 de picioare la mai puţin de 3000? Ţineţi minte declaraţia medicului scăpat, ca prin minune, nevătămat, care a subliniat că zburau în ceaţă, apoi s-a oprit un motor, apoi a văzut vârful brazilor după care a urmat căderea şi şocul impactului? De fapt, dacă aţi urmărit cu atenţie dialogul dintre pilot şi turnul de control, ultimele cuvinte ale celui de la manşa avionului au fost şovăitoare, ca şi cum acesta anticipa iminenta prăbuşire. De ce nu a virat Iovan, pînă să ajungă sau să intre în zona cu ceaţă sau gheaţă spre Sibiu? Are ori nu o anume culpă Iovan în producerea catastrofei aeriene? Partea referitoare la nepăsarea dovedită de “n” persoane şi instituţii în determinarea locului prăbuşirii şi urgentarea salvării victimelor este şi cea mai supărătoare, ”parfum” de obicei şi vorbă din lungul şi latul României de rit Dîmboviţean, care zice “merge şi aşa”! Pe crucea Aureliei Ion ar trebui scris “Ucisă de nepăsarea sistemului”. Cât timp se va mai permite? Cine ştie. Am rămas impresionat de caracterizarea făcută de tatăl cel atât de crunt încercat de viaţă: “Sunt tot mai puţini oameni adevăraţi în această ţară. Nu-i vedeţi cum se înghesiue la pomana oferită de biserică şi autorităţi, cum se calcă în picioare, cum se lovesc?” Da, asta-i cea mai cumplită realitate. Asta-i masa de manevră a politicului din România actuală. Cu ei vin la putere cei care odinioară i-au jefuit pensia lui Iovan şi altor mii de piloţi. Domnul Boc, premierul fără vertebre, gata la orice sugestie a patronului de la Cotroceni ar trebui să răspundă pentru această măsură scelerată. Nu-i singurul!
Idioţii cu sintagma “pensii nesimţite” ar trebui ca, măcar odată, să treacă prin momentul aducerii la sol a unui avion! Păcat de tînăra medicinistă, păcat de familiile descompuse de durere, dar nu există garanţia ca în viitorul apropiat nu se vor repeta astfel de nenorociri. Mare păcat! Iată ,timpul,vremea se arată, din nou, ciinoasă. Imaginile celor condamnaţi la moarte prin mizerie, foamete, frig au făcut înconjorul ţării. Nu am reţinut vreo anume iniţiativă din partea vreunui prefect, primar, ONG etc., spre a oferi protecţie acestor năpăstuiţi ai vieţii. Neputincioşi, înfriguraţi, înfometaţi, bătrînii aşteaptă noul val de ninsori şi temperaturi scăzute, poate unică modalitate de a înceta de a mai fie o povară pe umerii comunităţii. Moartea lor fi-va uşurare pentru ei şi veşnică ruşine pentru noi toţi! Prefectul de Buzău exemplu admirabil de Don Juan numit din interese de orice altă natură numai de competenţă nu a oferit imaginea haotică a individului al cărui nume este “Habar n-am”. Şi cîţi or mai fi ca el! Alături de aceştia să nu-i uităm pe taurii şi straşnicii beţivani care clamau “pe noi nu ne ajută nimeni” ori pe cei care, în pline inundaţii, cînd militarii trudeau la întărirea digurilor, goleau ţoiurile cu ţuică cocoţaţi în scaune nalte la barul din sat aşteptînd ca alţii să muncească în locul lor. După faptă şi răsplată, iată domnul fost şef al IGSU are din nou un colegiu, fiind numit şef la conducerea unei unităţi din sistem! Halal măsură, alt exemplu de gîndire profundă şi serioasă care este aprig forfecată, pe bună dreptate, de oameni. Nihil sine Deo pilum omnia vincit! Nu s-a schimbat nimic, din ceea ce ar trebui să fie responsabilitatea actului socio-profesional.