“Nopți de vară sus pe teatru” la Amfiteatru TNB

 

Programul pentru  Amfiteatrul TNB pentru banda de crawl în perioada  15-21 iulie 2019

Miercuri, 17 iulie

Eu nu contez” de Florin Coman, ora 21:00, Amfiteatru TNB. Mai multe informaţii şi bilete online: www.tnb.ro

Piesa este o poveste despre prietenie, iubire, omul de lângă tine. Este o poveste despre cineva care poate salva lumea, o persoană care trăieşte chiar lângă noi şi nu o băgăm în seamă… Este o poveste despre aproapele tău. Este despre mine, despre tine, despre noi toți… Despre nevoi. Și tristeți. Și iubiri. Și supărări. Și griji. Și eroi….

Subiectul este pe cât de sensibil pe atât de actual, spectacolul fiind foarte bine primit atât de publicul tânăr cât și de cel mai în vârstă.

Dovada, o reprezintă numeroasele reprezentații avute atât în țară cât și în străinătate.

Distribuția se bucură de o echipa de 9 actori valoroși, în frunte cu domnul Marian Râlea, câștigător al premiului pentru cel mai bun actor de teatru, UNITER 2016 și al premiului pentru cel mai bun actor în rol principal la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană – Brașov 2017.

Muzica interpretată live, la nai (muzica clasică) și voce (intervenții cu muzică populară), de către artista Narcisa Băleanu și un decor inedit, sunt alte două dintre atracțiile acestui spectacol.

Despre Narcisa Băleanu e interesant de știut că în cadrul vizitei oficiale a Prim-ministrului Japoniei, Shinzo Abe, la Muzeul Satului, ea a fost cea desemnată să-l întâmpine și să-l încânte cu interpretarea la Nai a câtorva piese din folclorul românesc.

Vineri, 19 iulie„Festival Jazz Manouche Bucharest”, ora 20:30, Amfiteatru TNB. Mai multe informaţii şi bilete online: www.tnb.ro

Sâmbătă, 20  iulie„Festival Jazz Manouche Bucharest”, ora 20:30, Amfiteatru TNB. Mai multe informaţii şi bilete online: www.tnb.ro

Conceptul Festivalului Jazz Manouche Bucharest la TNB adus din Franța – țara în care Emy Drăgoi și-a desăvârșit studiile muzicale, primind titlul de “Acordeonistul anului “, țara unde i-a descoperit pe iluștri promotori ai acestui gen muzical, Django Reinhardt și Stephane Grapelli, dar și un gen muzical care îl inspiră în propriile apariții interpretative și creații componistice. Acorduri muzicale inedite vor fi înfățișate publicului într-o formulă vocal-instrumentală, ea însăși specială.

Acest festival este un omagiu adus marilor muzicieni de jazz manouche- Django Reinhart și Stephane Grappelli.

Django a impus un ritm “swing-ul”, ce avea să marcheze o epocă întreagă a Parisului interbelic. Din repertoriul acestui Festival nu vor lipsi teme universale, precum Minor Swing, Daphne, Belleville, Djangology,Swing 42, Nuages,etc.

Alături de Emy Drăgoi și Jazz Hot Club România, va apărea pe scenă Cristophe Lartilleaux, un mare muzician, care a dublat chitara în filmul Django cu Reda Kateb. El este fondatorul grupului francez Latcho Drom, alături de care Emy Drăgoi, a colaborat timp de 10 ani, având concerte pe cele mai mari scene din lume.

Un alt protagonist, care se va alătura pe scenă este Samy Daussat. El este un cunoscut chitarist în lumea jazzului Gypsi, un muzician profesionist. Timp de 30 de  ani, a cântat alături de cele mai sonore nume din muzica Jazz Manouche . El este colaborator și în proiectul “Caravan Django” Gypsi Jazz Manouche – Emy Drăgoi. Acest proiect a debutat pe scena TNB.

Jazz Hot Club Junior, se va alătura în premieră acestui magnific concept. Din acest grup fac parte violonistele Alessia și Bianca Drăgoi, care vor fi acompaniate de Deborah Lartilleaux, (fiica marelui chitarist Cristophe Lartilleaux), un mare basist în lumea jazz-ului.

Un alt protagonist al acestui festival este chitaristul gypsi Manase Pandele; stabilit în Spania unde și-a perfecționat cariera în domeniul muzicii Swing Gitano, concertând alături de monștri sacri ai muzicii Gypsi jazz Flamenco.

În acest festival vor susține un mini- recital chitaristul Alex Man, un mare iubitor de jazz manouche, având-o alături pe solista Gabriela Costea (voce), ei formând un duo muzical de senzație, aduc muzica braziliană ”bossa-nova” și o transpun pe ritm de jazz la TNB.

Emy Drăgoi, fondatorul și directorul muzical al acestui proiect muzical Festival Jazz Manouche Bucharest, colaborând și susținând numeroase spectacole alături de David Reinhart, (nepot al lui Django), cu Trio Rosemberg, Bireli Lagrene, Didier Lockwood, înfățișează publicului o dorință mai veche a sa, de a organiza acest festival și în România. Cu această ocazie, acest fetival se alătură marilor festivaluri de jazz manouche din întreaga lume.

Alături de invitații mai sus menționați, se va alătura și îndrăgita actriță a Teatrului Național din București, Aylin Cadîr. Aylin a cochetat cu muzica de la o vârstă fragedă. În primul ei album, Cloud, încântătoarea Aylin Cadîr explorează jazz-ul îmbinându-l cu influențe pop și retro, iar ca rezultat găsim o combinație unică și foarte personală.

În Amfiteatrul cel nou de pe acoperișul TNB, Emy Drăgoi și invitații săi vă așteaptă să petreceți împreună seri muzicale magice.

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.