Nu deranjați moaștele Sfântului Ponta!
Azi, pe nepusă masă, am primit pe pârtia vocală a unui amic, un fel de – să-i zic blând! – atenționare. În transcripție largă, înțeleg că Ponta se străduiește să facă și să dreagă, că e un patriot care vrea binele națiunii, iar Antonescu e un băsist nenorocit. E în regulă, am zis. Ce treabă am eu cu asta? Să fie sănătoși, unul patriot, unul nemernic. Da, zice bunul meu amic, jurând cu mâna pe conștiință că nu l-a pus nimeni să mă tragă pe calea bună, ci o face el care mi-a dorit mereu binele, da, zice, dar tu cam dai cu pixul rău când te enervezi. Recunosc, zic, i-am băgat odată undeva, eram nervos că Băsescu, rămas singur și stăpân al pustietăților noastre politice și sufletești, juca tontoroiul fără să-l contrazică cineva. I-am înjurat, însă, pe amândoi, la grămadă. Nu-l mai înjura pe Ponta, zice amicul. Adică îmi dai liber la Antonescu? Ia-o cum vrei, dar Ponta e împotriva lui Băsescu în timp ce Antonescu e băsist convins, a trădat cauza.
Rămas singur am cernut sfaturile. Din ele înțeleg că nu e moral și nu e bine să mă iau, cu pixul meu care altfel e inofensiv și ineficient (n-a murit nici-un fotoliu politic retezat de fierăstrăul scrisului meu) de premierul Ponta. Păi eu m-am luat, de când am făcut primul ziar la Rovoluție, într-o Casă a Scânteii rămasă pustie, de toți premierii aflați în scaun și de toți președinții cât au stat la Cotroceni. De ce să-l menajez pe Ponta care începe să fie puterea absolută? Dacă i se urcă la cap? Cum adică dacă dau în Ponta îl laud automat pe Băsescu? Dau și în Băsescu separat. Să-l calc în picioare pe Antonescu? Păi dacă ajunge în opoziție, îl dau afară și de la Senat, îi ia miniștrii iar pe omul lui numărul unu îl retrimit colet la Sibiu, ce să mai am cu el? Pot să am că și-a jucat la modul cel mai tâmpit cartea. Da, când a băgat de seamă că e tras în piept, a intrat în vrie, se mișcă sfârlează în jurul axei sale și, vorba cuiva, nu-și mai aranjează nodul cravatei de zece ori pe zi, ci de o sută de ori. Dar pentru asta nu-i pot lua beregata cu creionul meu bont.
Ponta vorbește ca un apostol, propovăduiește liniștea și împăcarea dar nu spune nimic de ce nu-l pune odată pe Johannis, prim vicepreședinte al PNL pe postul cerut de liberali? Subiectul e ocolit abil. Între timp confrații mei din presă – Iliescu inventase formula ”o anumită parte a presei” – toacă la neamț și trag pe roată ființa derutată și brusc coșcovită a lui Antonescu. Să mă înscriu, rotiță dințată, în această mașinărie care-mi pare din ce în ce mai dizgrațioasă? Nu, amice. Sunt prea bătrân ca să mă mai îndrept. N-o să-l tratez pe Victor Ponta, acest Băsescu doi, ca pe sfintele moaște. M-am săturat de jocurile fariseice din politică iar minciunile, oricât de suav ar fi meșteșugite, îmi produc o imensă greață. Antonescu, mi-a spus în final amicul, s-a spălat pe bot de președinție. Ei, și? Pagubă-n ciuperci! Nu-i destul pentru ca eu să asud, automințindu-mă, împingând în sus fundul lat al domnului Ponta până-n Dealul Cotrocenilor. Osemintele bine încărnate ale domnului Ponta, devenite iute moaște în trei sferturi din presă, mă conving că pe aici ceva nu-i în regulă, iar iutea sa sfințire nu miroase a mirt, ci a ceva ce se șterge cu brusturi la țară.
Lucian AVRAMESCU