Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

O firmă din Botoșani va moderniza Aeroportul Salcea-Suceava

Publicat: marți, 18 iunie 2013

Firma botoşăneană „Tehnic-Asist” a fost desemnată câştigatoarea licitaţiei de execuţie a lucrărilor de modernizare a Aeroportului Suceava. Anunţul a fost făcut de şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, într-o conferinţă de presă susţinută, luni, alături de preşedintele Consiliului de Administraţie şi de directorul Aeroportului de la Salcea, Eugen Mogoş şi, respectiv, Ioan Măriuţa.

„Tehnic-Asist” a cîştigat cu o ofertă de 105 milioane de lei, fără TVA, cu 28 de milioane sub preţul de pornire a licitaţiei la care au mai participat firme din ţară, dar şi din străinătate.

Potrivit preşedintelui Nechifor, contractul de execuţie ar putea fi semnat pînă pe 1 iulie dacă nu apar contestaţii. El a spus că lucrările vor fi terminate în 18 luni de la data încheierii contractului, iar perioada de garanţie a acestora va fi de 60 de luni. Cătălin Nechifor a precizat că, pe timpul derulării investiţiei, Aeroportul va fi închis două luni, însă doar pentru aeronavele mari ale TAROM, nu şi pentru cele de mici dimensiuni.

Prezent la conferinţa de presă, şeful Comisiei de Licitaţie, Cristi Cocuz, a afirmat că, în proiectul de la Suceava, societatea „Tehnic-Asist” este susţinută economic, financiar şi tehnic de compania italiană Adige Bitumi Impresa Spa. Proiectul de modernizare a Aeroportului de la Salcea prevede extinderea pistei de la 1.800 la 2.460 de metri, construirea unui nou turn de control şi a unei piste flexibile care să permită şi decolarea avioanelor cargo, precum şi modernizarea sistemului de balizaj. Jumătate din costurile investiţiei vor fi suportate de Uniunea Europeană. Celelalte fonduri vor fi asigurate de Guvern şi Consiliul Judeţean Suceava.

Autor: Cristina Scorțariu

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=7972

Publicat de la data iun. 18 2013. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

17 noiembrie 2019, 13:14
 

ENE
Noros
13°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 11°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 7:14
Apus: 16:47
Prognoza 18 noiembrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
18°C
Vânt: 11 km/h E
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

SE
Parţial înnourat
9°C
Vânt: 0 km/h SE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-11-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 12:00 si 18:00 In zona : Județul Gorj: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Vâlcea: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-11-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 12:00 si 18:00 In zona : Județul Caraş-Severin;Județul Timiş: Deta, Gătaia, Ciacova, Jamu Mare, Denta, Banloc, Giulvăz, Moravița, Voiteg, Ghilad, Birda, Livezile, Foeni, Otelec, Giera;Județul Hunedoara: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-11-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 12:00 si 18:00 In zona : Județul Argeş: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Prahova: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Dâmboviţa: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-11-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 12:00 si 18:00 In zona : Județul Braşov: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Sibiu: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări ale vântului, temporar cu rafale de 90...100 km/h.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-11-2019 Ora : 10 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 10:00 si 14:00 In zona : Județul Sibiu: Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Racovița, Turnu Roșu, Boița; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului cu viteze la rafală de 55...65 km/h

Loto

Horoscop

  • 241.411 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team