Oferta educațională 2022 a Universității Hyperion din București

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI este prima universitate privată apărută în România, în anul 1990, acreditată prin legea 275/2002.

Oferta educațională 2022 acoperă o paletă completă de specializări și competențe a căror alăturare  creează permanent oportunităţi de progres interdisciplinar și creșterea ratei de absorbție pe piața muncii, principalul obiectiv al Universității Hyperion.

Dovada o reprezintă zecile de mii de absolvenţi ai Universităţii Hyperion ce alcătuiesc deja o comunitate solidă, vizibilă şi cu un cuvânt important în cele mai diverse domenii.

Viitorii studenți vor beneficia de 17 programe de licență și 16 programe masterale.

Universitatea Hyperion din București este prima și singura instituție de învățământ din România care  organizează  Curs de pilotaj cu drone comerciale, în scopul utilizării acestora în numeroase domenii cu aplicații multiple.

Cursanții beneficiază de personal calificat, cu experiență îndelungată în industria UAV (Unmanned Aircraft Vehicle), având astfel oportunitatea de a învăța direct de la experții care cercetează, proiectează și construiesc drone, utilizând microcontrolere ARM.

www.bpuh.hyperion.ro/universitatea-hyperion-organizeaza-cursuri-de-pilotare-drona/

Studenții care aleg să studieze la Universitatea Hyperion vor  beneficia de îndrumarea unui corp profesoral elitist, taxe de școlarizare accesibile, burse de studii, stagii de practică în mediul public și privat, campus modern, dotări și tehnologii de ultimă generație, platforme online, cursuri și tutoriale de concepție proprie din domeniul IT vizualizate în peste 160 țări,  cazare în cămin studențesc, sală de sport, studiouri de radio și TV ultra HD, redacție de ziar și agenție de presă, masterclass-uri și workshop-uri cu invitați de renume, sală de spectacole, evenimente culturale și științifice de marcă promovate de  Biroul de Presă.

Înscrierile vor începe la 1 iunie 2022, fie online completând FORMULARUL ONLINE DE ÎNSCRIERE

fie direct la secretariatul general al Universității Hyperion situat la parter, corp A , Calea Călărași 169, București, sector 3.

Dosarul de înscriere (format plic) trebuie să conțină următoarele acte:

  • Diploma de bacalaureat (în original + copie xerox) sau adeverinţă eliberată de liceu (în original, pentru candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile din 2021 în care se menţionează media generală, mediile obţinute în anii de studii, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat);
  • Certificat de naştere, în original + copie xerox;
  • Certificat de căsătorie, în original + copie xerox (pentru candidatele căsătorite);
  • CI/BI, în original + copie xerox;
  • Adeverinţă medicală eliberată în ultimele 12 luni, în original;
  • 3 fotografii color tip buletin;
  • Chitanţa de achitare a taxei de înscriere de 150 lei.

Vă așteptăm cu drag!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.