Viața și fericirea noastră!!! (62)
Dragă tati, de curând am trecut momentul răstignirii Domnului Isus Cristos pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor noastre, rugându-ne Preacuratului său chip și închinându-ne, cerând iertare pentru păcatele noastre: Doamne Dumnezeul nostru, care de bunăvoie Te-ai răstignit pe cruce, ca să scapi din robia păcatului pe toți cei ce i-ai zidit, pentru aceasta ne rugăm Ție, Doamne, care pe toate le-ai umplut de bucurie, mântuitorul nostru care ai venit să mântuiești lumea.
De data asta, tati, aș avea dorința să mă lămurești, mai bine spus să mă luminezi, ce a însemnat crucea pentru noi oamenii???
Draga tatii, să știi că fiecare om din lumea asta plină de păcătoși își are crucea lui, pe care o va duce toată viața după el. Eu personal nu am văzut, nu am întâlnit și nici nu am auzit de oameni fără cruce, indiferent de starea socială, de rasă, sex și locul unde se găsește pe această planetă. Sunt probabil foarte mulți care nu conștientizează că duc cu ei propria lor cruce, afirmând că ei nu au nicio cruce, când de fapt ei o ignoră în nemernicia lor.
Aș vrea să îți spun, dragă Rebecca, că unii oameni au o cruce mare, în timp ce alții au o cruce de dimensiuni mult mai mici. Pentru unii este o adevărată povară, foarte greu de suportat și de dus. Unii oameni au crucea mai grea, alții mai ușoară, în funcție de viața pe care au ales să o aibă pe pământ: în păcat total sau în ruga lui Dumnezeu.
Draga mea, să știi că în timp ce oamenii își duc propria cruce după ei, unii plâng pe ascuns, alții suferă și plâng la vedere, alții doar strâng din dinți și îi continuă drumul vieții, fără să se oprească. Drumul e lung și anevoios pentru unii care obosesc și uneori cad, dar se ridică să-și continue calea ce o au de urmat. Și, curios, sunt oameni care își poartă crucea pe umeri, alții o țin pe spate, chiar dacă se umplu de răni!
Ia gândește-te ce împovărătoare este crucea pentru cei care ajung la vârsta senectuții, spre deosebire de acei îngerași nevinovați care ne părăsesc la scurt timp după ce au venit pe această lume. Ce cruci imens de grele duc cei suferinzi de boli incurabile, cei nevăzători, cei născuți fără mâini sau picioare, cei cu diferite dizabilități cauzate de accidente și exemplele ar putea continua.
Eu, personal, în viața mea am întâlnit mulți oameni care, la vederea crucii, o îmbrățișează strâns, chiar o iubesc ca pe propria lor cruce, care de multe ori nu e la vedere.
Foarte important este, oricum ar fi, că toți oamenii cară câte ceva în spate toată viața.
De aceea, draga mea, te învăț să nu renunți orice ar fi și să nu-ți abandonezi propria cruce, încercând să o iei pe a altora. Tu să ții cu mâinile tale plăpânde strâns de Crucea care ți-a fost dăruită. Iar dacă vreodată, copilă tânără și fragedă cum ești acum, simți că nu mai poți, să-ți ridici ochii în sus și să-ți aduci aminte că Domnul nostru Isus Cristos a putut duce calvarul până la sfârșit, pentru ca să ne recupereze pe noi permanent: Cristos a înviat din morți / cu moartea pe moarte călcând / și celor din morminte / viață dăruindu-le.
Cu alte cuvinte, tati, să înțeleg că, vreau-nu vreau, trebuie să-mi accept propria cruce?
Da, dar să o faci cu bucurie, să o consideri ca pe un breloc la gâtul tău, nicidecum ca pe o povară.
Tu trebuie să accepți că totul este într-o permanentă schimbare în viața noastră, schimbare percepută mai puternic de cei tineri, așa cum ești tu, care ardeți etapă după etapă într-o succesiune foarte, foarte rapidă, ”la foc continuu” cum s-a întâmplat și cu tine, fată dragă: parcă nu de mult erai la grădiniță, apoi a venit școala generală, acum ești la liceu, la un pas de examenul de maturitate – bacalaureatul, și ca mâine te văd la facultate, să-ți întregești pregătirea academică. Au zburat fără să simți acești ani.
Așa este tati, nici nu știu când au trecut primii 19 ani din viața mea.
Păi da, copilule, totul se schimbă în viață: natura care , oamenii, situațiile și chiar sentimentele. Tu, eu, ei, noi toți, trebuie să acceptăm această realitate și să ne trăim viața luând exemplul copacilor, care se apleacă sub urgia nemiloasă a crivățului, dar de cele mai multe ori nu se rup! Tot așa și noi, oamenii, să ne inclinăm uneori în fața vicisitudinilor, greutăților, când greșim sau ne aflăm în impas dar să nu uităm că poziția noastră este una verticală și a demnității! (Va urma)
Lord Sir Florentin SCALEȚCHI
prof.univ.doctor