Offshore-leaks: spre un infern fiscal? – Octavian ANDRONIC

Nu ştiu cât de întâmplătoare este apariţia acestui nou subiect internaţional de presă (şi nu numai), legat de lista enormă a persoanelor şi firmelor care-şi ascund banii în paradisurile fiscale, pentru a scăpa de taxele din ţările de reşedinţă, exact la apogeul crizei cipriote. Poate că nu este. Poate că o mână nevăzută a aranjat lucrurile în acest fel şi nu este rău că se întâmplă aşa.

Acest offshore-leaks are un precedent. Cu câţiva ani în urmă un bancher de prin Lichtenstein a pus la dispoziţia autorităţilor din mai multe ţări – contra cost – o dischetă conţinând numele şi conturile unor persoane care-şi puseseră la adăpost o parte din avere în acest paradis fiscal. Primii care s-au grăbit să cumpere datele au fost nemţii, care ulterior şi-au scos cheltuiala însutit din sancţiunile aplicate evazioniştilor.

De data aceasta, listele sunt „la liber”. Jurnaliştii de investigaţie din mai multe ţări au muncit preţ de un an să descifreze datele de pe documentul electronic primit ca din întâmplare de Duncan Campbell, iar mari publicaţii de pe ambele maluri ale Atlanticului s-au înscris în competiţia mediatică a dezvăluirilor.

Cum spuneam, acestea vin la ţanc faţă de ce se întâmplă în Cipru, o ţară care-şi datorează bogăţia nu produselor sale, ci oportunităţilor oferite doritorilor de a-şi pune la adăpost banii agonisiţi în modalităţi mai mult sau mai puţin cinstite. La un PIB de peste zece ori mai mic decât activele din băncile sale, Ciprul s-a expus în mod evident tăvălugului crizei financiare pe care nu l-a mai putut opri decât o severă sancţiune aplicată deponenţilor. Nedrept, dar inevitabil. Europa a descoperit tardiv o realitate: că nu poţi avea o politică monetară eficientă atâta timp cât moneda unică nu e dublată şi de o fiscalitate unică, şi că nu poţi funcţiona eficient în condiţiile în care tolerezi aceste „insule” de autonomie financiară. O lecţie de desprins din aceste evenimente ar fi că paradisurile fiscale au fost create de către chiar guvernele care au preferat să aplice metode excesive de taxare, nestimulative. Are dreptate şi Mişu Negriţoiu: cine-şi duce banii într-un paradis fiscal, înseamnă că-şi pune semne de întrebare cu privire la corectitudinea obţinerii lor. Altminteri, cu conştiinţa curată, şi i-ar ţine în ţară şi n-ar mai risca ce s-a întâmplat în Cipru.

Este greu de anticipat ce amploare vor avea retalierile determinate de aceste dezvăluiri şi cum vor reacţiona diferitele guverne pentru a recupera ceea ce pierd prin aceste maniere oneroase, ştiute de toată lumea şi tolerate de administraţia europeană.

P.S. Prima reacţie a venit din partea ministrului german al Finanţelor care a solicitat de la agenţiile internaţionale de presă datele pe care le au, pentru a demara procedurile de tragere la răspundere a celor care vor plăti impozite şi penalizări pe sumele sustrase de la controlul intern. De ce n-ar face şi dl Chiţoiu o intervenţie asemănătoare?

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.