Oltean: Propunerea de dezbatere a Raportului MCV a fost respinsă fără drept de apel

Vicepreşedintele democrat-liberal al Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, a anunţat marţi că reprezentanţii USL au respins ‘fără drept de apel’ propunerea PDL privind dezbaterea în şedinţa plenului comun a raportului Comisiei Europene elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

‘Solicitarea grupurilor parlamentare ale PDL este mai veche, a fost amânată din considerentele că la data respectivă erau oarecum echilibrate poziţiile din Birourile Permanente. Astăzi, însă, Puterea a respins fără drept de apel de a se organiza o dezbatere la nivelul plenului reunit privind MCV. Noi apreciem că importanţa MCV şi a acestui raport este foarte mare, că Parlamentul este o instituţie implicată şi care poate să aibă o participare pozitivă în privinţa diminuării aspectelor negative cuprinse în MCV. O dezbatere ar fi extrem de binevenită, cu atât mai mult cu cât o rezoluţie a Parlamentului ar putea să recomande şi chiar să ceară Guvernului să ia anumite măsuri ce ţin de respectarea MCV’, a spus Ioan Oltean la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.