Omenirea trăiește de la 1 august până la sfârșitul anului ”pe datorie”
Omenirea va epuiza la data de 1 august toate resursele pe care natura poate să le reînnoiască într-un an şi va trăi „pe datorie” timp ce cinci luni, potrivit ONG-ului Global Footprint Network, ai cărui specialişti afirmă că acest moment istoric se produce din ce în ce mai devreme în fiecare an, informează AFP.
1 august este „data la care noi vom fi utilizat mai mulţi copaci, apă, soluri fertile şi peşti decât poate să ne ofere Terra într-un an pentru a ne hrăni, a ne adăposti şi a ne deplasa şi vom fi emis mai mult carbon decât pot oceanele şi pădurile să absoarbă”, a explicat Valerie Gramond de la WWF, partener al Global Footprint Network.
„Astăzi, am avea nevoie de echivalentul a 1,7 Terra pentru a ne acoperi nevoile”, au subliniat experţii de la WWF într-un comunicat.
Această dată este cea mai precoce înregistrată de când a început să fie calculată „Ziua Depăşirii”, la începutul anilor 1970, când data aleasă a fost 29 decembrie. În 2017, Ziua Depăşirii a fost 3 august.
Această devansare „s-a accelerat din cauza supraconsumului şi a risipei”, a explicat Valerie Gramond, care reaminteşte că pe plan mondial aproximativ o treime din totalul alimentelor ajung să fie aruncate la pubelă. „Destabilizăm capacitatea planetei de a se regenera”, a adăugat aceeaşi specialistă.
Situaţia diferă foarte mult de la o ţară la alta. „Avem responsabilităţi diferite: ţările mici, cu populaţii mici, precum Qatar şi Luxemburg, au o amprentă ecologică foarte puternică”, a subliniat Pierre Cannet, cercetător la WWF. Dacă toată omenirea ar trăi ca acele ţări, „Ziua Depăşirii” s-ar produce încă din a doua lună a anului, între 9 şi 19 februarie. În sens invers, într-o ţară precum Vietnam, data reţinută pentru „Ziua Depăşirii” ar fi 21 decembrie.
„Trebuie să trecem de la semnalul de alarmă la acţiune”, estimează Pierre Cannet, care se declară îngrijorat de reluarea ritmului de creştere a emisiilor de CO2 la nivel mondial în 2017 după trei ani de stabilizare.
Pe site-ul dedicat „Zilei Depăşirii” sunt prezentate diverse soluţii pentru inversarea acestei tendinţe: revizuirea modului în care sunt gândite oraşele, dezvoltarea şi privilegierea energiilor verzi, lupta împotriva risipei alimentare şi a supraconsumului de carne, limitarea expansiunii demografice.
Fiecare persoană poate să îşi calculeze propria amprentă ecologică pe site-ul http://www.footprintcalculator.org/.
Sursa: AGERPRES