Omul nepotrivit la locul nepotrivit: Nini Vameşul – Octavian ANDRONIC

Dacă propunerea lui Nini Săpunaru pentru funcţia de ministru al Transporturilor va rămâne valabilă, ca soluţie de criză găsită în faţa eşecurilor consecutive, liberalii vor marca prin aceasta apogeul incapacităţii lor cronice de a promova oameni valoroşi de a căror trenă nu atârnă zurgălăii suspiciunilor şi controverselor.

Nu e vorba, aici, despre Nini Săpunaru, cum n-a fost nici despre Silaghi sau chiar de Fenechiu. Este vorba despre o plajă extrem de îngustă a opţiunilor în care nu se încadrează decât persoane a căror experienţă politică şi administrativă a fost marcată de activităţi care, chiar dacă nu i-au dus până în braţele investigatorilor legali, au făcut ca în jurul lor să se nască un halou de neîncredere. Nu e vorba nici despre competenţa în domeniu: după cum Fenechiu avea mai degrabă legături cu transportul electric decât cu cel feroviar, iar Silaghi cu IMM-urile decât cu marii asfaltatori, tot aşa şi relaţia cu Săpunaru poate fi bănuită în zona în care contrabanda se făcea prin vămile României cu TIR-urile şi cu camioanele. Un ministru trebuie să fie în primul rând un om politic, pregătirea de specialitate fiind asumată, de regulă, de nivelele inferioare – secretari de stat, directori generali. Dar despre ce astfel de experienţă poate fi vorba în cazul celor trei? Sau, mai ales, în cazul lui Nini Săpunaru?

Acesta din urmă a fost promovat de către guvernele Convenţiei Democratice în funcţia de director general al Vămilor, imediat după scandalurile în serie determinate de traficul intens de ţigări şi băuturi de contrabandă, cunoscute sub genericul “Drumul Kentului” şi “Ţigareta 2”, dar mai ales contrabanda cu produse petroliere din timpul embargoului iugoslav. Luat de la treburile sale marunte de amploaiat la fiscul din Focşani, a fost plasat sub o pălărie mult prea mare pentru capacităţile sale manageriale şi intelectuale. Sub el, traseele contrabandei din timpul lui Pânzariu s-au specializat şi s-au perfecţionat, având acces la ele, cu prioritate, clientela liberală a guvernărilor CDR-iste. După un repaus forţat, in 2000, a vegetat în Parlament din 2004 până în 2012, fără a-şi lega numele de vreo idee sau vreo iniţiativă. S-a remarcat ca un yes-man disciplinat, gata să răspundă oricând comenzilor şefilor săi politici, pe care i-a adoptat cu entuziasm la fiecare schimbare.

Ce anumel îl califică pe Nini Săpunaru pentru o asemenea poziţie, probabil că nici Crin Antonescu nu ne poate spune, constrâns de fiecare dată de camarila sa să înlocuiască un om nepotrivit cu altul şi mai nepotrivit. Noua propunere îi vine, dealtfel, ca o mănuşă lui Băsescu care va găsi, cu siguranţă, “hiba” de care să lege un nou refuz, bazat pe lipsa de seriozitate a propunerii.

Dacă liberalii au ajuns deja la fundul sacului rezervelor lor de specialitate, poate ar fi cazul să cedeze încă odată în favoarea aliatului mai disponibil, cum au facut cu portofoliul Justitiei. Aşa, măcar nu se vor face de râs…

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.