Omul sfinţeşte locul! – Alexandru RUŞI

Proverb străvechi ce-şi propune a evidenţia calitatea de “sfânt” a lui homo sapiens care, odată stabilit în stratul social al alcătuitorilor unei anume comunităţi face dovada  pozitivă a calităţilor sale, cele cu care Dumnezeu drăguţul l-a înzestrat, la care se adaugă cele dobândite în familie, şcoală şi locul său de muncă.

Se mai obişnuieşte a se zice că fiecare om are un anume loc şi rost în viaţă, de mare preţ fiind truda zilnică a fiecăruia întru agonisirea celor necesare! Dintre atâţia lucraşi din apropierea noastră, mai zilele trecute am văzut un caz ieşit din comun, un om lovit greu de viaţă şi ceasul cel rău, cu peste 40 de ani în urmă. Îl cheamă Istvan şi arsura arcului voltaic l-a lăsat fără braţe mai sus de coate. Doi ani a zăcut bietul om, trecând de câteva ori vămile lumii prezente spre cele nevăzute şi reîntorcându-se tot de atâtea ori.

Apoi, după atâta amar de dureri, încercări şi speranţe, Istavan a zis nu neputinţei şi, încet şi acribic, a reînnodat cele datorate existenţei de fiece zi. A ajuns la performanţa de a face cu cele două resturi de braţe adevărate minuni: de la mânuitul coasei la spargerea lemnelor de foc, greblarea fânului, adunarea resturilor din curtea proprie, mutarea bulumacilor, aşezarea acestora în locurile stabilite şi multe alte munci trebuincioase într-o gospodărie.

Îl priveam cu admiraţie şi-mi reaminteam de cei trei creştini care, în plină nenorocire a inundaţiilor propriilor case, se delectau la “barul” din sat cu câtea una sau mai multe ţoiuri cu ţuică aşteptând ca “alţii” să le ocrotească avutul! De o variantă nelalocul ei a vorbelor din capul acestor gânduri. Apoi, o ţară întreagă a văzut chipul tinerei care, plecată de jos, de foarte de jos,  venită dintr-o familie modestă a ajuns, purtată de efortul propriu şi dragostea neostoită faţă de învăţătură să figureze în galeria Oxford a bursierelor datorate rezultatelor de excepţie obţinute pe parcursul activităţii preuniversitare.

Această minunată fată provine din universul atât de fantastic al fumului de mangal, sunetelor de ţiteră şi unduirilor corpului tinerelor baiadere ce visează pe melodiile orientale ale manelelor. Da, este o fată ambiţioasă, chiar dacă este ţigancă, este o tânără doritoare a ajunge judecătoare pentru a demonstra că, da, se poate chiar dacă etnia din care s-a rupt, prin mentalitatea respectului neabătut faţă de muncă, demonstrează încă prin fapte prea puţin lăudabile contrariul credinţei tinerei studente. Avem două judeţe din cele 41 câte adună în trupul ei România zilelor noastre, în care colcăie mizeria naţionalismului deşănţat al celor care nu pierd nici un prilej în a cere, a proclama aşa-zisa “independenţă” a ţinutului secuiesc. Când însă o tânără, elevă la o şcoală din Covasna, vine la şcoală cu o cocardă tricolor atunci ea are parte de ameninţări. Cadrele didactice sunt bulversate, nu ştiu ce şi cum să facă aşa că gestul este aidoma scânteii la gura butoiului plin cu praf de puşcă. Nici nu şti ce să mai zici ori să faci. Autorităţile locale sunt depăşite, liderii partidelor stau în expectativă, iar ultranaţionaliştii UDMR clamează, din ce în ce mai ameninţători, răzbunare pentru actul – după judecata lor veninoasă – profund vexator al elevei care în România, învăţând la o şcoală cu limba de predare română, a îndrăznit a arbora în păr o panglică în culorile drapelului românesc. Fata şi-a făcut datoria de a sublinia că ea şi, asemeni ei toţi cei care gândesc şi simt româneşte au tot dreptul să facă dovada că iubesc, respectă şi preţuiesc aceste sfinte trei colori, roşu, galben şi albastru care, îngemănate, alcătuiesc steagul naţional al României.

Şoferul getax-ului în care m-am urcat, mi-a relatat că a lucrat câteva luni în Anglia ca angajat al unei companii, dimpreună cu cei doi băieţi, foşti sportivi de performanţă . Poloişti de forţă, urmaşii actualului şofer de getax, au învăţat şi au ajuns în Marea Britanie unde au deprins socotelile rigide ale disciplinei muncii. Numai că tatăl celor doi, care lucra la o maşină care imprima anumite date pe pachetele cu diverse produse alimentare, nu s-a mulţumit cu ceea ce directorul stabilise a se face ci a adus corective de natură a-i uşura munca şi chiar a dobândi un anumit spor.

Managerul l-a privit cu atenţie după care  a recunoscut deschis că nu gândise la o asemenea posibilitate. A remarcat totodată faptul că “românii  au mintea aerisită”. Această opinie i-a fost întărită atunci când acelaşi muncitor  român, l-a salvat repunând în funcţiune frigiderul industrial care se defectase şi nu putea fi repornit din lipsa  asistenţei de specialitate. Din nou l-a privit lung pe românul care, în câteva zeci de minute reparase frigiderul, şi după un oftat prelung a recunoscut că “voi românii sunteţi daţi dracu!”

Omul sfinţeşte locul, omul înobilează locul şi-i transmite toate elementele pozitive care-l fac mai frumos, mai atrăgător, mai plin de nobleţe.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.