La Balamuc, birjar! (II) – Sergiu GĂBUREAC

„Cei trei elevi de la Liceul Teoretic Henri Coandă din Craiova, care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale în incinta şcolii, vor fi mutaţi disciplinar la alte unităţi de învăţământ.” Aud că directorul acelui liceu va propune Ministerului Educaţiei să introducă în şcoli ore de educaţie sexuală, începând cu clasa a VI-a. N-ar fi mai bine ca ministerul însuşi să fie Ministerul Educaţiei Sexuale? Astfel, experienţele elevilor coroborate cu cea a directorului hipersexuat de la Cluj + a altor profe sexiste, vor fi valorificate multidisciplinar. Noii ucenici depăşindu-şi, cu siguranţă, maeştrii ! 89.89.89!

După ce hoţii au furat cam tot ce se putea au plecat şi gardul Puşcăriei Pelendava(!). Da, da, aţi citit bine activităţile educative s-au petrecut la puşcăria cu rezonanţă istorică! Am mai întâlnit, prin tinereţe, Cooperativa Agricolă de Producţie Ion Creangă! Nu mă mai mir de nimic!

– Alo, Deveselu, nu faceţi deranj prea mare, că vă lasă manglitorii fără tehnologia bum-bum! Atenţie şi Guantamano! Nu întâmplător interlopii, căutaţi de FBI, tot prin Craiova, ar fi dus ilegal în Mexic, apoi SUA aproximativ 600 de persoane!

Radu, dezamăgit de „revoluţia blegită” a camarazilor Ponta&Antonescu a renunţat la uniforma tip Che Guevara. În schimb, cluburile din Mamaia sunt obligate să aibă, în iminentul sezon estival, care alegorice dotate cu antiaeriene şi animatoare vânjoase! Nu e bine Radu mamii, Radule! Tocmai acum, după ce ai urmat tratamentul de înfrumuseţare folosit la Hollywood şi cu Bote dispărut în neant!?!

Cristian, iepuraş de casă, altfel cunoscut lider de stânga, lansează Mişcarea Populară cu orientare de dreapta(!), înregistrată, prin vară, de fată mare a Demisului!?! Da, ce să ne mai mirăm? În aceeaşi noapte, celebrul procuror, înscăunat în urma NUP-ului la Dosarul Flota, a fost preschimbat în  judecător la mult contestata Curte Consituţională, unde No One e un fost consilier juridic de autobază(!). Asta, da, mapă profesională! Noi cadre de nădejde, tovarăşi!

Secretara inspectorului şef de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui a intrat în greva foamei, după ce i s-a reproşat că a lipsit de la birou câteva minute. S-au creat, instant, trei noi locuri de muncă pentru asigurarea asistenţei la locul de muncă. Să tot fii secretară! Isterie, te iubesc!

Sancţiuni extrem de dure date de Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna. În cazul elevei cu bentiţă tricoloră. Diriginta a fost schimbată (!), mustrare scrisă pentru director şi adjuncţi!?! În ritmul ăsta, pentru un linşaj se va da drasticul avertisment! Protestez!

Citesc că Berlusconi şi-a plătit figuranţi. Care să-l susţină la manifestaţii.  Ştiam că plătea gonflabile! Iată o idee foarte bună pentru Elena Udrea şi noua mişcare! Degeaba ai un trecut fabulos, dacă ai un prezent de rahat! Te îngropi mai adânc, lăudându-te cu ce-ai fost odată!

De-ale ştiinţei!

„Salata verde din magazine este chiar mai periculoasă decât hamburgerii“, susţine cunoscutul bacteriolog britanic, Hugh Pennington, prof. emerit la Universitatea Aberdeen (Scoţia). Mai ales, cred, dacă au şi ceva carne de cal în compoziţie. Nu mult! Jumi-juma!

„Am descoperit unul din adevărurile fundamentale ale universului”, a apreciat George Efstathiou, director al Institutului de Cosmologie Kavli de la Universitatea Cambridge. Universul este mai bătrân cu 80 de milioane de ani decât se credea până acum! Ne-am scos! Credea mister Univers că o să-şi ascundă vârsta la nesfârşit!?!

S-a dovedit ştiinţific! Moartea nu există. Robert Lanza, cercetător la Advaced Cell Technology, a dovedit prin fizica cuantică faptul că moartea nu există. Măi să fie! Vorba poetului: Există doar o coasă cu cristale zvarowski, ce fâşie la ore neprevăzute! Din foaia vieţii, atâtea file rupte!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.