ONU strânge – din nou – bani pentru susținerea refugiaților sirieni

De zece ani, diplomația internațională nu izbutește să aducă pacea în Siria. Pe lângă dezastrul intern, acest conflict care depășește, iată, cele mai luminate minți ale negocierilor internaționale, generează mari costuri, deopotrivă umane și materiale.

Dacă nu putem asigura finanțare pentru programele umanitare, alte valuri de refugiați sirieni vor lua calea Europei”, spune Filipo Grande, Înaltul Comisar pentru Refugiați al Organizației Națiunilor Unite.

Acest avertisment a venit cu puțin timp înainte de cel de-al V-lea summit „Sprijin pentru viitorul Siriei și al regiunii”, care va avea loc la Bruxelles, pe 29 și 30 martie, când se speră să se strângă donații de zece miliarde de dolari pentru susținerea milioanelor de sirieni care au fugirt în statele vecine.

Este o investiție înțeleaptă. Dacă oamenii nu mai pot sta într-un loc, vor pleca spre altul”, le explică Achim Steiner, administrator al Programului ONU pentru Dezvoltare.

Lăsând la o parte consecințele pentru întreaga lume a faptului că de peste un deceniu nu se poate pacifica o țară zbuciumată, este de notat faptul că șansele de a se strânge această sumă vizată de ONU sunt relativ mici, mai ales în contextul pandemic.

Anul trecut, summitul dedicat ajutorării populației din Yemenul zguduit de conflicte a adunat doar jumătate din suma propusă, potrivit solidnews.ro.

În timp ce aproape jumătate din populația Siriei a fugit din țară, cu fiecare an care trece disponibilitatea statelor de a aloca resurse de sprijin se înregistrează o „oboseală” a guvernelor care nu mai văd luminița pacificării la capătul acestui război și, în plus, situația nu face decât să se agraveze și să se complice mult dincolo de hotarele Siriei, cu fiecare an care trece.

Totuși, actualul summit se va concentra strict asupra crizei umanitare și nu va lua în discuție abordările liderilor internaționali. Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a afirmat că „sancțiunile nu se vor opri, nu va exista normalizarea relațiilor sau sprijin pentru reconstrucție până nu se va ajunge la o soluție politică de tranziție”.

Între timp, 85% din refugiații sirieni, 5,6 milioane de oameni, se chinuiesc să supraviețuiască în statele vecine, în special în Liban, alt milion fiind plecați chiar mai departe.

În ultimii zece ani, Uniunea Europeană a contribuit cu 22 de miliarde de euro pentru atenuarea crizei umanitare generate de conflictul din Siria.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.