OPEN CALL – Nemișcare urbană (Urban Stillness)

Teatrul Masca lansează OPEN CALL – Nemișcare urbană (Urban Stillness) pentru Festivalul Internațional de Statui Vivante 2017 ediția a VII-a.
Acesta este dedicat artiștilor emergenți (din Romania și Republica Moldova) în domeniul artelor spectacolului și face parte dintr-un program de susținere a tinerilor creatori prin oferirea unui cadru de realizare a proiectelor acestora. Încurajăm teatrul Outdoor care deja și-a câștigat locul ca fenomen teatral în Occident, dar prea puțin dezvoltat în România și încercăm să familiarizăm publicul bucureștean cu acest tip de spectacole.
FISV, aflat anul acesta la a 7-a editie, a început în anul 2011 din convingerea că este momentul ca artiștii profesionisti să intervină, să-și adjudece „statuia vivantă” și să convingă spectatorii prin spectacole stradale de înaltă calitate.
În cei aproap 27 de ani de la înființare, Teatrul Masca și-a căpătat o reputație prestigioasă atât în țară, cât și în multele turnee peste hotare cu spectacole de teatru non-verbal, statui vivante și spectacole stradale și rămâne unicul teatru de gest, pantomimă și expresie corporală din România.
În cadrul acestei ediții vor fi prezentati publicului 35 de actori invitați din Austria, Olanda și China.
Participanți și onorariu:
Propunem open call-ul sub forma unui concurs de proiecte concepție regizorală/actoricească și scenografică. Echipa de proiect, formată din tineri artiști de până în 35 de ani, se va ocupa de realizarea spectacolului (inclusiv a costumelor). Teatrul Masca va asigura echipamentele tehnice (sunet și lumini), precum și consultanță artistică.
Masca oferă onorariu/zi pentru fiecare artist care participă la spectacol cu o statuie vivantă sau un grup statuar (similar celui primit de artiștii străini invitați) (statuie vivantă/grup statuar vivant), dar nu asigură cazare sau masă/diurnă.
Info reprezentații:
FISV 2017 Nemișcare urbană (Urban Stillness) va avea loc între 31 mai – 5 iunie.
Spectacolul pe care îl propuneți trebuie să aibă o durată de 40 de minute, conform cutumelor internaționale ale statuilor vivant, și va fi jucat de 4 ori pe zi cu pauză de 20 de minute între reprezentații.
Locații:
Parcuri din Cartierele Ferentari, Herăstrău și Crângași.
Cum aplici:
Trimite-ne până pe 17 martie (inclusiv) o înregistrare cu spectacolul pe care l-ai pregătit.
Persoană de contact: Ilinca Urmuzache (ilinca.urmuzache@gmail.com) – Consultant artistic
Când primești răspunsul:
Te vom contacta pe 20 martie prin e-mail sau telefon pentru a-ți spune rezultatul.

Teatrul Masca

    
 
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.