Ordonanța anticipatelor merge la lada de gunoi

 

Era de prevăzut. În această ordonanță, emisă într-o noapte împreună cu alte 24, în mare viteză și în mare pripă, în ultimul moment al Guvernului Orban 1, există extrem de multe inadvertențe. Comise din prostie. Dar și multe alte prevederi introduse intenționat. În scopul de a favoriza PNL și USR.

După ce piatra a fost aruncată dintr-o singură mișcare în lac și a făcut uriașe valuri, parlamentarii se străduiesc acum să repare greșeala. Pas cu pas. Într-un proces anevoios. La fel cum se va întâmpla și cu cele mai multe ordonanțe din lotul celor 25. Dar prima care merge la lada de gunoi e ordonanța anticipatelor.

A fost extrem de ușor pentru Ludovic Orban al românilor – a nu se confunda cu Orban al II-lea Nebunul al austriecilor, un împărat alcoolic – ca în doar câteva ore, în ceas de noapte, fără niciun fel de dezbateri cu reprezentanții instituțiilor implicate și specializate, fără avizele necesare de legalitate, să emită 25 de ordonanțe de urgență, între care și această ordonață a anticipatelor.

Și este extrem de greu și consumă foarte mult timp din tipul Legislativului, pe care noi toți îl plătim, pentru a fi desfăcut acest nod încâlcit de către PNL. A avut loc mai întâi, așa cum preconizam, o dezbatere în Comisia juridică a Senatului. Verdictul a fost clar. Legea e rea. Azi, în plenul Camerei superioare, se va vota o lege de respingere a ordonanței.

După care ciclul se reia în Camera Deputaților, care este decizională. Apoi legea de respingere va face un du-te-vino Parlament-președinte și, probabil, va încărca și timpul judecătorilor Curții Constituționale. În cele din urmă, ajunge la lada de gunoi.

Dar de ce ajunge această ordonanță la lada de gunoi? Dintr-un motiv cât se poate de simplu. Ea scurtează semnificatv termenele în care, după ipotetica dizolvare a Parlamentului, Guvernul poate fixa desfășurarea alegerilor parlamentare înainte de termen și, implicit, perioada de campanie electorală.

Această scurtare săvârșită în multiple moduri favorizează două partide aflate în luptă politică cu celelalte partide, care astfel sunt defavorizate. Se creează deci în plin an electoral un avataj nedemocratic pentru una dintre părți. În al doilea rând, prin ordonanță se stabilește un precedent extrem de periculos. În sensul că fiecare poate vota oriunde. Un cetățean din Constanța poate vota parlamentarii din Iași. Și așa mai departe.

Se creează astfel o uriașă masă de manevră potențială pentru fraudarea procesului electoral. Practic, o harababură care va pune Autoritatea Electorală Permanentă în imposibilitatea de a descoperi și sancționa fraudele.

Nu insistist deloc întâmplător asupra acestui aspect al fraudelor. Am în față experiența unui tânăr, Daniel Scurtu, care, pe la mijlocul anului trecut, m-a surprins prezentându-mi un proiect pe care l-a elaborat în vederea implementării în România a unui noi sistem de vot mult mai bine securizat. El s-a dus cu acest proiect la toate partidele. L-a pus la dispoziția celor mai importanți lideri politici și vectori de opinie. Și, cu o nepăsare tipică societății în care trăim, a fost mereu și mereu cu eleganță trimis la plimbare. Dar nu s-a descurajat.

În 24 iunie anul trecut, a întocmit o petiție pe care a postat-o împreună cu proiectul său pe nenumărate site-uri și în primul rând pe site-urile formațiunilor politice. Și pe site-ul PNL. Și pe pagina doamnei Cristina Trăilă, care, deloc întâmplător, a  fost plasată de PNL în postura de vicepreședinte al Comisiei însărcinate cu cercetarea fraudelor de la alegerile precedente.

Deloc întâmplător, pentru că această doamnă Trăilă e parte a clanului de afaceri și securiști care l-a finanțat pe Ludovic Orban, până când acesta a ajuns președinte al Partidului Național Liberal. Postările lui Daniel Scurtu, cel puțin o parte dintre acestea, au fost șterse atât de pe site-ul PNL, cât și de pe pagina personală a doamnei Cristina Trăilă. Cerându-i-se o explicație, aceasta a spus că nu s-a ocupat personal de radierea lui Daniel Scurtu, operațiunea fiind făcută de colegi ai dumneai de la PNL.

Și mă opresc aici cu această paranteză. Precizând însă că ea are rolul de a semnala faptul că avem o clasă politică care, în general, este mai degrabă interesată de perpetuarea fraudelor electorale decât de evitarea acestora. Din această perspectivă, PSD joacă în acest moment un rol pozitiv, numai și numai pentru că se află în opoziție.

Vor mai trece câteva luni bune până când mizeria născută peste noapte în Guvernul Orban va fi anulată. La fel de dificil va fi pentru Legislativ, pentru instituția Avocatului Poporului și pentru Curtea Constituțională să scoată din balta noastră politică și celelalte pietre aruncate de Ludovic Orban în noaptea ordonanțelor.

Acest uriaș efort costă bani și ocupă timpul unei infrastructuri scump plătite, care a fost creată nu pentru a se ocupa cu evacuarea unor reziduuri politice, ci pentru a crea și impementa acte normative benefice pentru cetățean.

Sorin Roșca Stănescu

 

 

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.