Pactul ecologic, provocare majoră pentru estul european

Uniunea Europeană nu a convins încă statele membre care cer mai mulţi bani şi relaxarea condiţiilor pentru a se angaja în favoarea unor reduceri mai semnificative ale emisiilor poluante în cadrul Pactului ecologic european, relatează Reuters.

Blocul comunitar a promis anul acesta ţinte mai ambiţioase de reducere a emisiilor, în baza acordului de la Paris privind schimbările climatice, angajament care mai trebuie confirmat de liderii europeni la summitul din 10-11 decembrie.

Dar aceste ambiţii par a fi tot mai şubrede, mai ales că Ungaria şi Polonia ameninţă cu blocarea bugetului multianual al UE din cauza disputei privind condiţionarea fondurilor europene de statul de drept, ceea ce ar bloca inclusiv fondurile despre care aceste ţări şi altele membre spun că au nevoie pentru a reduce emisiile poluante.

Ultimul proiect al acordului privind climatul, consultat de Reuters, menţionează angajamentul UE pentru o reducere a acestor emisii cu cel puţin 55% până în anul 2030 faţă de nivelul anului 1990, în timp ce ţinta actuală prevede o reducere de 40%.

Proiectul de acord cuprinde şi un „cadru de implementare”, care schiţează un plan prin care va fi atinsă noua ţintă, cu asigurări privind finanţările europene şi dreptul fiecărei ţări membre de a-şi alege propriul mix energetic.

Însă tocmai aici este problema; potrivit oficialilor europeni, mai multe state membre, printre care Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi Malta, au obiecţii faţă de acest proiect.

„Cadrul de implementare nu este suficient în forma actual”, afirmă un oficial ceh, care subliniază că ţara sa doreşte garanţii mai clare privind finanţarea „costisitoarei” tranziţii economice care se prefigurează.

Şi un oficial slovac a spus la rândul său că acest ultim proiect ”merge în direcţia cea bună’‘, dar solicitările statelor est-europene nu au fost deplin satisfăcute.

Printre aceste solicitări se numără şi dublarea unui fond european constituit din veniturile obţinute din tranzacţiile pentru emisiile de carbon pentru a ajuta statele mai sărace membre ale UE să investească în energii mai curate.

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.