Pasajul pietonal de la Piaţa Romană a primit undă verde
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în şedinţa de vineri, proiectul referitor la modernizarea Pieţei Romane şi realizarea pasajului pietonal. Potrivit Planului Urbanistic Zonal pus în dezbatere publică, pasajul va avea 5 intrări – două la ASE, una în faţă la coloane, una în faţă la BCR şi o alta între Bdul Lascăr Catargiu şi Dacia. Pasajul va fi conectat cu staţia de metrou Romană, iar la suprafaţă vor fi plantaţi 40 de copaci şi amenajată o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi de spaţiu verde. Costurile necesare construirii vor fi suportate din împrumutul de 800 milioane euro pe care municipalitatea urmează să-l ia de la bănci. Lucrările vor dura un an şi jumătate şi vor costa circa 65 milioane lei (circa 15 milioane de euro), potrivit indicatorilor tehnico economici aprobaţi de Consiliul General în 2006. Scopul pasajului este de a fluidiza traficul în zonă, dar şi de a îmbunătăţi circulaţia pietonală. Potrivit Studiului de fezabilitate aprobat în 2006, pasajul va avea o suprafaţă de 5.200 mp, dintre care suprafaţa spaţiilor comerciale este de 970 mp.
Pro şi contra Membrii societăţii civile nu au fost de acord cu proiectul. “Mutarea pietonilor în subteran este o măsură care arată dispreţul faţă de locul pietonului în oraş. Deşi în toate politicile de dezvoltare urbană din Europa pietonul reprezintă prioritatea, în Bucureşti, prin măsura de a elimina pietonul de la suprafaţă, autorităţile publice arată dispreţ faţă de locul pe care un cetăţean trebuie să îl ocupe în spaţiul urban”, au argumentat reprezentanţii Platformei pentru Oraşe Durabile. Totuşi, Primăria consideră că beneficiile aduse traficului sunt net superioare. “Necesitatea realizării pasajului pietonal în Piaţa Romană a rezultat în urma studiului de trafic din care rezultă că prin realizarea proiectului se obţin următoarele: durata medie de aşteptare a vehiculelor în intersecţie scade de la 135 la 90 de secunde, ceea ce înseamnă o creştere a fluenţei traficului cu 33% faţă de situaţia actuală;din punct de vedere al emisiilor poluante se observă o îmbunătăţire dată în principal de faptul că eliminând trecerile de pietoni se reduc situaţiile de decelerare/accelerare. Astfel, se observă: scăderea cu până la 7% a emisiilor de CO2, scăderea cu până la 8% a emisiilor de oxid de azot, scăderea cu până la 6% a emisiilor de particule, scăderea cu până la 24% a emisiilor de compuşi organici volatili”, se menţionează în răspunsul Primăriei la contestatarii proiectului.