Pe locuri, fiți gata, start! Începe ”Love4Bike”, cursa campionilor pe două roți din Sectorul 4 

Primăria Sectorului 4, prin Direcția Mobilitate Urbană Sector 4 încep înscrierile pentru concursul de ciclism ”Love4Bike”, organizat, sâmbătă, 22 septembrie, începând cu ora 9.00, în Parcul Tineretului, din București. Adresat în principal elevilor claselor IX-XII, din Sectorul 4, evenimentul, al cărui punct de start/sosire se va afla în zona Cafeneua Actorilor, va avea, pe lângă partea de concurs și una de promovare a conceptelor de Mobilitate Urbană Durabilă și a transportului alternativ, accesibilă tuturor celor prezenți.

Concursul va fi organizat pe grupe de vârstă și gen, respectiv secțiunea ”Cadet” 15-16 ani (clasele a IX-a și a X-a) și secțiunea ”Junior”, pentru categoria de vârstă 17-18 ani (clasele a XI-a și a XII-a). Participanții înscriși în concurs vor parcurge un traseu de cinci ture pe aleile din jurul lacului, însumând 15 kilometri.
Sunt admise biciclete de orice tip, în bună stare de funcţionare, organizatorul recomandând totuşi biciclete tip mountain-bike. Casca de protectie va fi însă, obligatoriu pentru toți concurenții, pe parcursul întrecerilor.

Cum se face înscrierea concurenților
Cei care doresc să se înscrie în competiția ”Love4Bike” o pot face online, prin transmiterea unei declaraţii pe propria răspundere, în format PDF la adresa de e-mail proiecte@mobilitateurbana4.ro, sau prin depunere la sediul Direcției Mobilitate Urbană (Grand Arena, Bd. Metalurgiei, Nr. 12-18, Etaj 1, Sector 4) de luni pană vineri, în intervalul orar 9.30-17.00, până la data de 19 septembrie 2018. Atât declarația pe propria răspundere, cât și regulamentul concursului, pot fi descărcate accesând link-ul https://fil.email/Ij8NuKpZ .

Toți concurenții care îndeplinesc condițiile de participare vor beneficia de KIT-ul de concurs care constă în: bidon de apă pentru bicicletă, tricou ciclism, număr de concurs și bride de fixare, cip cronometrare, asistență medicală pe traseu și la finsh, ambulanță de biciclete/ service, pentru reglaje fine înainte de start, diplomă de finisher, fructe şi apă în zona de start/sosire. 

Vor fi acordate 12 premii pentru concurenții care vor ajunge pe podium, astfel:
Locul I – Categoriile ”Cadet” (M/F) și ”Junior” (M/F) :

–    Bicicletă Pegas Hoinar;
–    Bidon apă pentru bicicletă;
–    Diplomă și medalie.
Locul II – Categoriile ”Cadet” (M/F) și ”Junior” (M/F) :
–    Smartphone;
–    Bidon apă pentru bicicletă;
–    Diplomă și medalie.
Locul III – Categoriile ”Cadet” (M/F) și ”Junior” (M/F) :
–    Vitezometru bicicletă TOP ACTION T6W;
–    ANTIFURT PEGAS 15X1400 TY576;
–    RUCSAC PEGAS CU SEMNAL 48LED USB;
–    Diplomă și medalie.

De asemenea, se va desfășura și un concurs de viteză, tot pentru biciclete, la care pot participa toți concurenții înscriși, pe categorii de vârstă și gen. Regulile de participare și desfășurare vor fi expuse în ședința tehnică care va preceda concursul. Și în acest caz se vor acorda premii celor care vor parcurge cel mai rapid traseul de 50 m. Premianții vor primi câte o cască de protecție, un bidon de apă pentru bicicletă, o medalie și diplomă.

Concursul se va desfășura după următorul program:
09:00 Ridicare kit-uri de start;
10:45 Aliniere start clasele IX-X + Ședința tehnică;
11:00 Start concurs, pentru clasele clasele IX-X;
12:45 Aliniere start clasele XI-XII + Ședința tehnică;
13:00 Start concurs, pentru clasele clasele XI-XII;
14:00 Curs interactiv de susținut de către Adevărații VeloPrieteni;
14:45 Concurs de viteză, pe 50 m;
16:30 Premierea concurenților.

Concursul de ciclism ”Love4Bike” este un eveniment organizat cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, sărbătoare care are scopul de a promova formele alternative de transport ecologic și de a sublinia faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, poluării fonice, a accidentelor şi la reducerea numărului persoanelor obeze.
Direcția Mobilitate Urbană Sector 4 este o instituție  aflată în subordinea Consiliului Local Sector 4, înființată prin H.C.L. Sector 4 Nr. 8 din 31.01.2018, care prevede implementarea, la nivelul sectorului 4, a unei serii de proiecte pentru dezvoltarea transportului alternativ prin crearea, administrarea și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru biciclete, înființarea unor centre de închirieri biciclete de tip self-service, dezvoltarea unei rețele de parcări speciale pentru biciclete și alte elemente de infrastructură necesare acestui tip de transport alternativ, promovarea utilizării transportului public și a mijloacelor ecologice în detrimentul utilizării autoturismelor personale și realizarea unor programe și campanii de informare și educare, promovare și publicitate privind mobilitatea urbană.

Partenerii oficiali ai evenimentului organizat de Primăria Sectorului 4, prin Direcția Mobilitate Urbană Sector 4 sunt: Radio România Actualități, Adevărații Velo Prieteni, Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ, Poliția Locală Sector 4, Asociația Salvatorilor Voluntari și ADP4.
Sponsorii evenimentului sunt: Aqua Queen, iVelo, Decathlon și Cafeneaua Actorilor.

Pentru orice informații suplimentare sau eventuale sugestii, vă rugăm să ne contactați la e-mail: proiecte@mobilitateurbana4.ro sau pe www.facebook.com/MobilitateUrbanaSector4.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.