Pensionarii și Declarația unică

Pensionarii nu sunt scutiți de la depunerea Declarației unice și de plata dărilor fiscale pentru veniturile pe care le obțin, pe lângă pensie, din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepția celor pentru care impozitul se reține la sursă), cedarea folosinței bunurilor (chirii), activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare sau venituri din alte surse pentru care există obligația depunerii acestei Declarații.

Pentru aceste venituri obținute în 2018 trebuie depusă Declarația unică (forma definitivă, dacă s-a depus deja și anul trecut) și trebuie plătite dările aferente până pe 15 martie 2019. Iar tot până la acest termen, pensionarii care obțin și anul acesta astfel de venituri trebuie să depună declarația pentru estimarea veniturilor pe 2019, dar pentru care dările fiscale au termen abia anul viitor, tot pe 15 martie.

Impozitul datorat pentru veniturile enumerate mai sus este, conform Codului fiscal, de 10%. De la caz la caz, baza la care se aplică acest impozit diferă. De pildă, pensionarii care obțin venituri din chirii trebuie să aplice cota de 10% la un venit net care reprezintă 60% din venitul brut, adică suma obținută efectiv drept chirie.

Nu toți pensionarii cu venituri precum cele vizate de declarația unică sunt obligați la plata contribuțiilor însă. În primul rând, iar chestiunea e valabilă nu doar pentru pensionari, ci și pentru alte categorii de persoane, contribuțiile la sănătate sunt obligatoriu de plătit numai când veniturile acestea obținute pe lângă pensie depășesc într-un an 12 salarii minime brute (în 2019, salariul minim brut e de 2.080 de lei, iar anul trecut a fost de 1.900 de lei).

Chiar dacă veniturile acestea depășesc cele 12 salarii minime brute, există unele excepții în Codul fiscal pentru pensionari. Mai exact, ei nu datorează deloc CASS pentru veniturile din proprietate intelectuală. Cât despre contribuția la pensii, aceasta nu e datorată deloc de către pensionari.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.