Pentru Ion Iliescu – Da, pentru Klaus Iohannis – Ba!

Duduie canalele de informații, cu precădere cele ale mediei alternative, și discuțiile despre un anumit subiect au încins spiritele. Subiect denumit „scandalul politic al momentului”.

Mă refer la programul de Revelion pe care l-a difuzat Televiziunea Română. Declanșată de Dorina Rusu, persoana numită în calitate de membru al CNA de către pseudo-președintele Klaus Iohannis, mânia ce i-a aprins pe vehemenții apărători ai normelor de tele-bună purtare a culminat cu absolut aberanta idee a deputatului PNL, Iulian Bulai.

Care a cerut nici mai mult nici mai puțin decât desființarea postului și punerea în locul său a unei alte entități media. Bineînțeles, una corespunzătoare celor mai înalte exigențe politico-ideologice, de fapt, comenzilor pe care nu mai are rost să le numesc, ele fiind lesne de bănuit.

Au existat și alte puncte de vedere, unele dacă nu declarat favorabile programului incriminat, în orice caz, mai nuanțate. Opinii, potrivit cărora libertate de exprimare nu este același lucru cu difuzarea, în presa scrisă și, mai ales, în cea audiovizuală sau a virtual media, care au acum cel mai puternic impact asupra opiniei publice, a unor materiale care promovează vulgaritatea, grobianismul și agresivitatea verbală sau fizică. Făcând, totodată,mențiunea absolut necesară că, în cazul în care se pune problema sancționării unor asemenea materiale, după caz a autorilor și difuzorilor acestora, nu ar trebui să se ajungă la procedee care încalcă principiul libertății de exprimare și, de fapt, reactivează cenzura politică.

Pentru că nu am vizionat, în întregime, incriminatul program mă abțin să îl comentez și, cu atât mai puțin, să mă alătur uneia sau alteia dintre tabere. Cu certitudine, însă, nu am să optez pentru reactivarea cenzurii sub orice formă.

În schimb, cred că am dreptul să pledez pentru o abordare mai apropiată de adevăr a subiectului, ținând seama de o realitate despre care unora le displace profund să discutăm.

Mă refer la faptul că principalul, de fapt adevăratul motiv al furiei puritanilor politico-ideologici îl constituie momentul vesel care îl avea ca erou principal pe pseudo-președintele Klaus Iohannis.

Moment, să o recunoaștem, nu prea vesel pentru domnul Klaus Iohannis et comp, fie și pentru că se făceau referiri la niște șase case sau la predilecția chiriașului de la Cotroceni pentru lectura textelor de pe foaia de hârtie sau de pe prompter. Vigilenții de serviciu trăgând de aici concluzia că trebuie luate granic măsuri cât mai aspre împotriva TVR.

Ajungem, în acest fel, la o chestiune de principiu, respectul față de instituția Președintelui României și, în egală măsură, față de persoana care deține sau a deținut această calitate.

Principiu căruia trebuie să i se conformeze atât fiecare cetățean al țării noastre, cât și instituțiile publice și firmele particulare. Inclusiv Televiziunea Română.

Cu mențiunea că referirile critice privitoare la carențe, greșeli sau, mai grav, la abuzuri comise de către persoanele care dețin calitatea de Președinte al României nu pot fi considerate ofense aduse acestora, atâta vreme cât se bazează pe dovezi de necontestat și sunt exprimate într-un limbaj civilizat.

De aici decurge și dreptul, eu aș spune chiar îndatorirea mediului public și privat de a lua atitudine fermă în cazul în care se constată că mesajele critice sau manifestările publice la adresa actualului președinte sau a predecesorilor săi încalcă normele unui limbaj decent, indiferent dacă acestea s-au produs în spațiul public sau în mass media scrisă sau audiovizuală. Cerință pe care, din păcate, o vedem încălcată, în mod brutal și agresiv chiar în aceste zile.

Spre edificare, vă invit să comparați scheciul tv care îl avea ca personaj pe actualul chiriaș al Palatului Cotroceni, Klaus Iohannis și ieșirea de o agresivitate barbară și de o revoltătoare vulgaritate a cărei protagonist este idolul TFL-iștilor, Marian Tivliuc Moroșanu, zis Ceaușescu.

Straniu personaj cu care președintele în exercițiu al României s-a fotografiat în semn de solidaritate și de convergență în marea familie a promotorilor idealurilor progresismului.

Cât de progresist , de frumos și de liber este gestul lui Marin Tivilic Moroșan de a se costuma într-un Moș Crăciun cu coasă și a merge să îi ureze „La mulți ani cu executare!” fostului președinte Ion Iliescu, vă las pe dumneavoastră să judecați.

Desigur, este de notorietate faptul că, în cea ce îl privește pe omul politic Ion Iliescu, se mențin anumite rezerve, critici severe, dintre care multe încă nu și-au primit răspuns. Dar, despre acestea, corect și drept este să discutam în cu totul alte condiții și în cu totul alți termeni, adică în spiritul și în litera legii. În niciun caz în maniera grobiană în care o face acest jalnic personaj care, de anticomunist ce se pretinde a fi, și-a luat și supranumele Ceaușescu.

Iar, dacă tot am pomenit numele fostului șef al partidului-stat și, mai înainte pe cel al lui Ion Iliescu, trebuie să le spun lui Marin zis Ceaușescu și acoliților săi că acest Ion Iliescu pe care și-au dorit atât de mult să îl jignească și să îl amenințe în pragul noului an, a fost cel care, asumându-și resentimentele maladive ale lui Nicolae Ceaușescu, s-a opus în mod categoric funestelor Teze din iulie 1971.

Documentul care a declanșat revoluția culturală, cultul personalității Geniului Carpaților și totala închistare politică și culturală ce a urmat până în decembrie 1989. Și, totodată, o cenzură feroce și o draconică îngrădire a libertății cuvântului scris, vorbit și difuzat.

Libertate recâștigată odată cu Revoluția din Decembrie 1989 și de care,acum, profită, cu cinism și nerușinare, acest reprobabil personaj pe care îl aflăm în grațiile celor care,pe de o parte, se proclamă adepți ai voioasei libere cugetări, iar pe de alta, clamează reintroducerea cenzurii. De fapt, a cenzurii având un singur public-țintă.

Cenzură pe care, în aceste zile, corifeii săi și manipulanții de serviciu o aplică operând cu dublă măsură. Adică numai celor care cutează să facă fie și o nevinovată glumiță despre idolul lor Klaus Iohannis, dar nu și în cazul huliganicelor ieșiri publice, unele și televizate, ale lui Marian Tivilic Moroșan et comp.

Ieșiri care nu mai sunt o surpriză, același individ și clica lui fiind protagoniștii mai multor acțiuni huliganice care nu l-au vizat doar pe Ion Iliescu și PSD, ci și instituții ale statului de drept. Autorități printre care se află inclusiv cei numiți „oameni ai legii”, dar care nu îmi aduc aminte să fi aplicat, cu severitatea cuvenită, legea în cazul periculoaselor ieșiri ale lui Marian Tivilic și ale partizanilor săi.

Așa după cum nu știu nici dacă puritanii purtători de stindard ai bunelor maniere politico-ideologice – care, acum, vor și o TVR a lor – să fi luat atitudine față de debandada pe care o întreține comportamentul antisocial al acestui personaj cu un comportament de junglă.
Prietenii știu de ce?

ȘERBAN CIONOFF

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.