Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Pentru politicieni e ușor a spune vorbe: Salariul minim va depăşi 300 de euro în 2020

Publicat: vineri, 26 ianuarie 2018

Salariul minim net va creşte anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro şi se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare, potrivit Programului de guvernare 2018 – 2020 publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Salariul minim pentru persoanele cu studii superioare urmează să se majoreze, anual, cu 150 lei, net.

„Salariul minim va creşte o dată pe an, aşa cum se întâmplă în toate ţările dezvoltate din Europa: Franţa, Germania, Italia, Olanda. Astăzi în România munca este răsplătită cu 34% din totalul valorii producţiei obţinute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit şi recuperarea investiţiei, primeşte 56%. Ţinta pentru 2020 o reprezintă depăşirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producţie. În Europa, media este de aproape 50% – 50%”, se precizează în documentul citat.

Pe de altă parte, punctul de pensie va creşte în următorii 3 ani, astfel: în 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, în 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, în 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei.

„Această creştere a pensiilor îi va avantaja nu doar pe pensionarii de astăzi, ci şi pe salariaţii de astăzi – pensionarii de mâine, care vor fi încurajaţi să lucreze în România ştiind că la pensie vor avea un fond puternic finanţat, care să le asigure o bătrâneţe liniştită. La toate acestea trebuie să adăugăm şi faptul că astăzi alocarea pentru pensii reprezintă sub 8% din PIB în România, în timp ce în restul Europei media este de 14%”, se mai arată în document.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=90372

Publicat de la data ian. 26 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 august 2018, 4:17
 

N
Senin
18°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 72%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:20
Apus: 20:20
Prognoza 17 august 2018
Zi
 

NNE
Parţial însorit
34°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

N
Predominant senin
20°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:30 si 20:30 In zona : Județul Bistriţa-Năsăud: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Bistriţa-Năsăud: Rodna, Lunca Ilvei, Șanț;Județul Maramureş: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Maramureş: Sighetu Marmației, Borșa, Vișeu de Sus, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:30 si 20:30 In zona : Județul Bihor: Salonta, Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Diosig, Brusturi, Ciumeghiu, Nojorid, Tăuteu, Șimian, Sălard, Curtuișeni, Biharia, Sântandrei, Chișlaz, Derna, Sârbi, Abram, Sălacea, Borș, Girișu de Criș, Roșiori, Tarcea, Abrămuț, Cherechiu, Cefa, Ciuhoi, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 19:10 si 20:00 In zona : Județul Cluj: Poieni, Negreni, Săcuieu, Ciucea;Județul Sălaj: Sâg, Valcău de Jos, Plopiș, Halmășd, Boghiș;Județul Satu Mare: Tășnad, Pișcolt, Andrid, Santău, Cehal, Pir, Săuca, Săcășeni; Se vor semnala : averse care vor cumula local […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 19:05 si 20:00 In zona : Județul Bihor: Bratca, Vadu Crișului, Borod, Șuncuiuș, Aușeu, Măgești, Bulz;Județul Caraş-Severin: Bozovici, Prigor, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Eftimie Murgu, Lăpușnicel, Șopotu Nou; Se vor semnala : averse ce pot cumula 25-30 l/mp, frecvente […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 19:05 si 20:00 In zona : Județul Suceava: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Panaci; Se vor semnala : averse care vor cumula local 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale […]

Loto

Horoscop

  • 121.157 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team