Peste 1000 de angajați de la Oltchim vor fi daţi afară
Peste 1000 de salariaţi Oltchim vor fi concediaţi. Măsura de reducere a fost discutată luni la ministerul Economiei.
Peste 250 de angajaţi ai Oltchim s-au strâns, azi, 1 aprilie, în fața pavilionului administrativ, nemulțumiți de faptul că nu şi-au primit drepturile salariale.
Salariaţii combinatului au protestat şi pe parcursul întregii săptămâni trecute, nemulţumiţi de neachitarea salariilor pe ultimele trei luni dar şi de lipsa unei strategii de punere în funcţiune a combinatului.
Administratorul judicar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunțat, vineri, concedierea a 1.000-1.300 de angajați ai combinatului de la Râmnicu Vâlcea. Alți peste 300 de angajați vor intra în șomaj tehnic.
În acest moment mai sunt 3.300 de angajați la Oltchim, iar societatea intrată în insolvență nu mai produce de circa o jumătate de an.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată, pe 30 ianuarie, de Tribunalul Vâlcea.
Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.