Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Peste 1000 de elevi vor gusta viaţa de student în această vară

Publicat: luni, 01 iulie 2013

Elevii care vor să participe la proiectul ,,Universităţi de Vară pentru Elevi” (UVE) se mai pot înscrie încă pe site-ulwww.universitatipentruelevi.ro. Proiectul este organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), fiind cel mai amplu program național de promovare a alegerilor informate și corecte a studiilor universitare destinat elevilor din România.

Peste 1200 de elevi s-au înscris până acum pentru a vedea pe pielea lor cum e să fii student.

Participanţii, elevi ai claselor a XI-a, vor experimenta viaţa de student timp de 1-2 săptămâni: vor fi cazaţi la căminele universităţilor, vor lua masa la cantină, vor merge la cursuri, laboratoare, seminarii şi stagii susţinute de viitorii lor profesori. Nu în ultimul rând ei vor face cunoştinţă cu ceea ce înseamnă voluntariatul, educaţia non-formală şi sistemul educaţional din România participând la workshop-uri şi dezbateri pe teme stabilite de către organizatori. La final ei se vor întâlni chiar şi cu sesiunea de examene.

„Posibilitatea ca un elev să intre în învățământul preuniversitar dezorientat, iar pe parcursul celor patru ani de liceu să nu identifice direcția spre care dorește să se îndrepte pe viitor reprezintă unul dintre motivele inițierii programului. Educația trebuie promovată pentru a fi accesată iar programul reprezintă un pas spre îmbunătățirea sistemului educațional în România și răspunde cu adevărat nevoii de orientare în carieră a elevilor.” – Iulia Flavia Miron, președinte Consiliul Naţional al Elevilor

Anul acesta, UVE se desfăşoară în 9 centre universitare, cu participarea a 13 universităţi.

Ediţiile unde elevii încă se pot înscrie sunt:

– Next Student USAMV (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca) – Termen de înscriere 30 iunie,

– Universitatea de Vară Carolina Alba Iulia (Universitatea ”1 Decembrie” Alba Iulia) – Termen de înscriere 1 iulie,

– Galaţi Summer University (Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați) – Termen de înscriere 29 iunie,

– Universitatea de Vară pentru Elevi în Bucureşti (Asociația Studenților la Sociologie și Asistență Socială) – Termen de înscriere 30 iunie

– Universitatea de Vară Suceava (Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava) – Termen de înscriere 1 iulie,

– Universitatea de Vară SummerIS (Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași) – Termen de înscriere 28 iunie

Pentru 6 dintre ediţiile locale s-au încheiat înscrierile:

– Junior Summer University (Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca),

– Arts Summer University (ASUAD, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca),

– Junior Summer MedSchool (Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca),

– West Summer University (Universitatea de Vest din Timișoara),

– Oradea Summer University (Universitatea din Oradea),

– Tîrgu Mureș Junior Medical Summer University (Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș)

“UVE le oferă elevilor, pe lângă posibilitatea de a experimenta ce înseamnă să fii student, şi o imagine reală asupra sistemului universitar prin contactul direct cu acesta şi ocazia de a vedea ce facultate li se potriveşte pentru a putea lua decizia corectă şi conştientă cu privire la alegerea studiilor universitare.” – Brînduşa Lungu, Vicepreşedinte Relaţii Publice ANOSR

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=8705

Publicat de la data iul. 1 2013. Categorii ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 octombrie 2019, 19:26
 

NNE
Senin
17°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 72%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:31
Apus: 18:31
Prognoza 17 octombrie 2019
Zi
 

ESE
Înnourat
22°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.213 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team
Gay Cams Livejasmin.com Wpadvanced Newspaper Theme