Peste 1000 de posturi din sistemul medical, deblocate

Guvernul a avizat plata dublă a personalului medical pentru zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi sărbători, şi a aprobat suplimentarea bugetului Sănătăţii cu 200 milioane lei în vederea plăţii arieratelor, a anunţat ministrul Nicolăescu.

De asemenea, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a anunţat că Guvernul a deblocat 1124 de posturi din sistemul medical.

“Am dat prioritate la posturile deficitare”, a spus Eugen Nicolaescu.

Ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din Sănătate. Cu această ocazie, ministrul sănătății a trecut în revistă revendicările Coaliției, acestea fiind îndeplinite sau în curs de rezolvare. Printre ele se numără susținerea de către Ministerul Sănătății a memorandumului privind deblocarea a peste 1000 de posturi în sistemul sanitar și promovarea unui amendament la OUG 103/2013 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice) ,pentru a permite plata suplimentară a zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale lucrate, în sistemul sanitar.

De asemenea, modificările legislative propuse de Coaliție au fost preluate și susținute de către MS și au fost constituite grupurile de lucru convenite pe problematici specifice (medicina școlară, profesia de psiholog).

Coaliția Profesioniștilor din Sănătate s-a declarat de acord cu proiectul pilot pe 12 spitale pe care Ministerul Sănătății îl are în vedere, urmând ca reprezentanți ai acesteia să facă parte din echipa de stabilire și monitorizare a acestor spitale.

Recunoscând necesitatea unui dialog permanent, părțile au căzut de acord să continue colaborarea printr-un protocol al cărui conținut va fi agreat ulterior.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.