Revine grupa I de muncă

Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, proiectul legislativ prin care se reintroduce grupa 1 de muncă, cea a condițiilor grele, care fusese desființată de Guvernul Boc în urmă cu trei ani. Proiectul în cauză prevede ca românii care au lucrat în grupa 1 de muncă să primească un spor de vechime de 6 luni pe an, astfel, după 1 ianuarie 2014 60.000 de români ar putea ieşi la pensie mai devreme, informează România TV.

După aprobarea în Comisia de Muncă, proiectul de lege va fi discutat joi în plenul Camerei Deputaţilor, care este forul decizional pe acest proiect. Astfel, legea are şanse să intre în vigoare foarte rapid, ceea ce înseamnă că după 1 ianuarie 2014, aproximativ 60.000 de oameni ar putea ieşi la pensie mai repede decât se aşteptau.

„Au fost două măsuri, luate înainte de 2008, Ordonanţa 100, care a stabilit un mod de calcul al pensiilor, apoi a venit Legea 218. Prin acestea s-au făcut modificări la grupa I de muncă. Vom reintroduce o serie de măsuri. Astfel, cei care nu au beneficiat de încadrarea în grupa întâi de muncă vor primi un spor de 50%, adică şase luni la un an. Şi un spor de punctaj. Dar, foarte important, ca să nu creăm iluzii. Cei care au beneficiat de încadrarea în grupa 1 nu vor mai beneficia de acest adaos. Vor beneficia doar cei care nu au beneficiat de grupa 1, care nu au făcut parte din această grupă din 2008 şi până acum. Altfel spus, nu se aplică retroactiv, ci doar din 2014 încolo”, a declarat, pentru România TV, Doina Pârcălabu, fosta şefă a Casei de Pensii.

Sursa: ROMÂNIA TV

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.