Pink Floyd, farul ce a ghidat prin muzică, pe timp de furtună, generații la rând

Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică rock formată în anul 1964 în Cambridge, Anglia, faimoasă pentru compozițiile sale revoluționare în stil rock progresiv și rock psihedelic, cu versuri filozofice, experimente sonore, originalitate, coperte inovative de albume muzicale și spectacole live intens elaborate.

Componența inițială a formației era: Syd Barrett (vocal, chitară), Roger Waters (bass), Rick Wright (clape), Nick Mason (baterie). Având un comportament bizar și necontrolat, la cererea celorlalți membri, Barrett a părăsit trupa în 1968, la puțin timp după apariția albumului de debut, locul său fiind luat de David Gilmour.

Pink Floyd a devenit una dintre formațiile rock cele mai influente și pline de succes, grupul vânzând de-a lungul timpului un număr estimat la peste 75 de milioane de albume muzicale doar în Statele Unite și peste 200 de milioane de albume în restul lumii.

La început, Pink Floyd s-a bucurat de un succes modest, ca o trupă de rock psihedelic condusă de Syd Barrett. După înlocuirea sa cu chitaristul David Gilmour, registrul nivelului muzical al formației a atins cote de rafinament și elaborare superioare. Albumele lor tematice, ”The Dark Side of the Moon” (1973), ”Wish You Were Here” (1975), ”Animals” (1977) și ”The Wall” (1979), au atins nivelul succesului internațional, devenind nu numai albume de mare succes muzical, critic și comercial, dar și momente de referință având mare impact muzical și temporal în lumea muzicii rock.

Începuturile
La mijlocul anului 1964, în incinta colegiului universitar din Cambridge (Anglia), studenții la arhitectură Roger Waters, Nick Mason împreună cu Richard Wright, pianist, student la Conservator, alcătuiesc o formație care se va numi pe rând Sigma 6, The Meggadeaths, The Screaming Abdabs, The Abdabs și T-Set împreună cu Juliette Gale la voce și cu chitaristul de jazz Bob Klose.

Neavând succes, Waters apelează la prietenul său Roger „Syd” Barett, student la arte plastice. Acestuia i se datorează noua titulatură a trupei, provenită din combinația prenumelor a doi interpreți de blues: Pink Anderson și Floyd Council. Cei patru combinau acordurile de blues cu improvizații free-jazz. De asemenea, nu lipseau efectele de lumini și cunoscutele explozii pirotehnice. Un nou gen se născuse: „rock psihedelic”.

După un an, în 1966, ei se despart de managerul Mike Leonard și de Bob Klose, care intrase în conflict cu Barrett. Pink Floyd sunt ascultați într-o seară la un concert în celebrul Marquee Club de omul de afaceri Peter Jenner, care are revelația potențialului lor. Membrii trupei vizitează un Sound & Light Workshop de unde le vine ideea să se ocupe de rock-ul electronic pe teme psihedelice. Pe 15 octombrie 1966, Pink Floyd susține un show multimedia în fața a 2.000 de spectatori, show care avea să le aducă faima peste ani. Hit-uri ca „Arnold Lane” și „See Emily Play” cuceresc topurile în 1967.

Pink Floyd semnează un contract cu EMI Records, care le pune la dispoziție studiourile de pe Abbey Road, iar show-urile devin din ce în ce mai explozive. Show-uri care caracterizează declinul psihic al lui Syd Barett. Solo-uri interminabile, maltratarea continuă a chitării în mijlocul pieselor, refuzul de a da interviuri transmise la televiziunea britanică și americană, consumul abuziv de halucinogene, sunt numai câteva exemple din comportamentul lui Syd.

Urcând pe treptele succesului
Primul disc apare în 1967 cu numele „The Piper At The Gates Of Dawn”, care ocupă locul 3 în topul britanic. Albumul este dominat de piesele lui Barrett, atmosfera este poetică, misterioasă, ciudată. Atitudinea greu de suportat a lui Syd, mereu în contradictoriu cu ceilalți membri, problemele sale legate de droguri determină aducerea în trupăa lui David Gilmour (în 1968), urmată de plecarea lui Syd în 1969. Pink Floyd susține un concert de mari proporții, organizat în Hyde Park, în fața a 5.000 de spectatori. În program au mai figurat Jethro Tull și Roy Harper. În aceeași zi fusese pus în circulație al doilea album, „A Saucerful Of Secrets”, produs de Norman Smith, care se clasează pe locul 10 în topul britanic. Floyd experimentează noi formule de sunet; sunt folosite benzi preparate, ritmuri preînregistrare, este anticipată apariția sintetizatorului. În Franța vor înregistra soundtrackul filmului ”More”.

La sfârșitul lui octombrie 1969, apare dublul album live „Ummagumma”, care prinde la public, dar este neînțeles de presă. În 1970 apar cele două albume solo al lui Syd Barrett, produse de Gilmour și Waters. Tot în 1970, este editat albumul „Atom Heart Mother”, unul dintre cele mai reușite albume reprezentând o coproducție cu compozitorul de muzică avantgardistă Ron Geesin, care a aplicat astfel primele efecte sonore, prin cuplarea la mixer a două magnetofoane. Revenirea trupei pentru un concert în Hyde Park adună un public de peste 100.000 de spectatori. Pink Floyd se bucură acum de o recunoaștere necondiționată din partea admiratorilor tuturor genurilor muzicale: de la clasic la jazz, pop și rock.

Urmează experimentul muzical „Meddle”. Financial Times îl caracterizează ca un succes nemaiîntâlnit al trupei. Piesa „Echoes” de pe album este semnificativă pentru evoluția în concert a trupei și va deveni nelipsită din repertoriul formației. Piesa cunoaște numai un singur ton, acesta fiind vibrat continuu de Wright. Paralel cu apariția lui „Meddle”, pe ecrane apare filmul „Live at Pompeii”. Pelicula cuprinde un show unic în ruinele amfiteatrului din Pompeii.

Trupa înregistrează EP-ul „Eclipse”, ce va sta la baza primului album conceptual, numit mai târziu „The Dark Side of the Moon”. Apărut la începutul anului 1973, albumul avea să spargă toate recordurile cunoscute până la acea dată — 40 de milioane de discuri vândute până în 2004 și single-ul „Money”, ocupând pentru o durată de 15 ani topul 200 Billboard iar albumul 741 de săptămâni. Inovațiile pe sunet proprii grupului nu lipsesc: discul începe cu reproducerea bătăilor inimii (montaj de benzi magnetice realizat de Manson); alarme, ceasuri sunând, gemete, rumoare intră de asemenea în arsenalul efectelor sonore folosite.

În ianuarie 1975, la reluarea activității de înregistrare, se imprimă piesa „Shine on you Crazy Diamond”, omagiu lui Syd Barrett, a cărui absență este resimțită și regretată de foștii parteneri. Syd își face apariția în studio exact în timpul înregistrării piesei, dar numai pentru o scurtă vizită, spre marea dezamăgire a grupului. Acesta, după unele încercări de apariții solo, se va retrage. „Shine on you Crazy Diamond” este inclusă pe următorul disc „Wish You Were Here” scos în 1975, piesa de titlu având de asemenea o conotație specială, cu trimitere către Barrett. Albumul ajunge pe locul 1 în clasamente din America și Anglia, cu vânzări foarte bune.

O parte a anului 1976 este rezervată înregistrării albumului „Animals”, apărut în ianuarie 1977, un album de valoare, dar fără nota de inedit cu care Pink Floyd își obișnuise publicul.

The Wall
Înregistrările albumului „The Wall” sunt purtate într-o atmosferă încărcată. Certurile între Waters și Wright marchează finalul înregistrării albumului și Wright părăsește trupa. Apariția discului (decembrie 1979) atinge însă în public recorduri nebănuite; 30 milioane de albume vândute, single-ul „Another Brick in the Wall, part 2”, este luni la rând numărul unu în Europa. Fisurile în trupă erau de data asta vizibile. Gilmour și Waters nu schimbau niciun cuvânt înainte de show-uri. Wright, care nu mai făcea parte din Pink Floyd, era un simplu angajat al trupei pentru concerte, iar Mason se retrăgea timid în spatele bateriei. Pe scenă cei patru erau despărțiți la propriu și la figurat de ziduri de carton.

În 1983 apare „The Final Cut”, un album ce cuprinde piese needitate pe „The Wall”. Doi ani mai târziu când trupa hiberna muzical și Waters în sfârșit își realizase proiectul solo „The Pros And Cons Of Hitchhiking”, Waters părăsește trupa.

După o lungă perioadă de inactivitate, turneele se reiau în 1987. Se reface formula de trio a vechilor membri (Wright revine în trupa, întâi ca membru angajat, după care pe post de membru oficial) pentru a înregistra albumul „A Momentary Lapse of Reason”. Turneul mondial care a urmat a durat 4 ani, a avut 5,5 milioane de spectatori în 100 de show-uri, o apariție inedită fiind concertul care a avut loc pe o scenă plutitoare în laguna Veneției, în 1989. Pink Floyd a avut parte însă de opoziția lui Waters care le-a interzis să cânte sub numele Pink Floyd, dar până la urmă lucrurile s-au aranjat. În 1989, apare materialul live al turneului „A Delicate Sound Of Thunder”. Acest album a fost emis prin difuzoare externe în noiembrie 1989, în spațiul cosmic, de către echipajul capsulei spațiale franco-sovietice „Soyuz 7”.

După cinci ani
În 1994 apare albumul „The Division Bell” care poartă amprenta lui Wright. Albumul aduce trupei un nou record, fiind primul lor titlu intrat direct pe locul 1 în clasamente. În martie 1994, începe noul turneu mondial, cuprinzând 110 spectacole, susținute în 77 de metropole, cota de spectatori de 5 milioane fiind atinsă.

Un nou album live apărut în iunie 1995, „Pulse” este înregistrat în timpul a 14 concerte consecutive susținute la Londra. „Pulse” este un dublu album live, conținând întreg albumul „The Dark Side of the Moon”, remixat live. O performanță deosebită este sistemul de înregistrare foarte sofisticat. Pentru experți „Pulse” deține cel mai pur sound posibil înregistrat vreodată în condiții live. În paralel trupa lansează și varianta video, cu înregistrarea unuia dintre cele 14 concerte. În 2000 este lansată o versiune live a albumului ”The Wall”, o compilație a concertelor din 1980-1981 din Londra, intitulată „Is There Anybody Out There? The Wall Live 1980-81”.

După 10 ani
Pe 2 iulie 2005, Roger Waters li se alatură lui David Gilmour, Nick Mason și Rick Wright pentru un spectacol în cadrul concertelor Live 8, pentru prima dată după 24 de ani când toți cei patru membri cântă împreună pe scenă. Apar multe zvonuri despre o posibilă reuniune și un turneu mondial, dar în ianuarie 2006, David Gilmour face un anunț în numele trupei în care dezminte zvonurile, Pink Floyd neavând în planuri o reuniune.

În august 2013, Roger Waters a adus în România spectaculoasa producție muzicală ”The Wall”. Considerat o adevărată capodoperă, show-ul este combinația perfectă de muzică live, proiecții impresionante, efecte vizuale uimitoare și decoruri grandioase, toate reunite într-o construcție colosală, concepută sub forma celebrului zid. Spectacolul reia povestea lui Pink, personajul principal al albumului, întreaga punere în scenă bucurându-se de avantajele tehnologiei, oferindu-le fanilor nu doar un simplu concert, ci o producție multi-dimensională fabuloasă despre care întreaga presă internațională vorbește la superlativ.

Primul turneu ”The Wall” al lui Roger Waters a început pe 15 septembrie 2010, la Toronto, Canada, și a continuat cu noi reprezentații în America de Nord, Europa, Australia și America de Sud, înregistrând adevărate recorduri de audiență: 192 de concerte și peste 3,3 milioane de spectatori, devenind rapid unul dintre cele mai de succes turnee din istorie. Mai mult decât atât, turneul început acum doi ani a reprezentat prima interpretare integrală, din ultimii 20 de ani, a pieselor albumului ”The Wall” de către unul dintre membrii Pink Floyd — Roger Waters.

De-a lungul timpului, producția originală a celebrului album ”The Wall” a fost pusă în scenă integral doar de 29 de ori în cadrul turneului de promovare susținut de Pink Floyd în 1980, și încă o dată, în Germania, ca formă de sărbătorire a căderii zidului din Berlin, în fața a peste 200.000 de oameni. ”The Wall” rămâne unul dintre cele mai emblematice albume din istoria muzicii, cu efecte profunde, rezonând cu multe generații de fani.

Prezentul…

În 2012, Gilmour și Mason au decis să reorchestreze înregistrările făcute cu Wright, în special pe cele din timpul înregistrărilor pentru Division Bell, pentru a crea un nou album Pink Floyd, fără a-l implica pe Roger Waters.  Mason a descris albumul ca pe un omagiu adus lui Wright, decedat în 2008, la doi ani după dispariția unui alt membru de bază Pink Floyd, Syd Barrett.

Endless River a fost lansat pe 7 noiembrie 2014, Deși a primit recenzii mixte,a devenit albumul cel mai pre-comandat al tuturor timpurilor pe Amazon UK și a devenit rapid albumul numărul 1 în numeroase țări.

 

Gilmour a declarat că Endless River este și ultimul album al lui Pink Floyd. Nu a existat nici un turneu de promovare a albumului, Gilmour declarând în acele moment că este  „într-un fel imposibil” de făcut acest lucru  fără Richard Wright. În august 2015, Gilmour a reiterat faptul că poveste Pink Floyd a ajuns la final și că o eventuală ulterioară reunire fără  Wright ar fi o mare greșeală.

În noiembrie 2016, Pink Floyd a lansat un boxset, The Early Years 1965-1972, cuprinzând înregistrări live, remixuri și filme de la începutul carierei lor.

În 2018, Mason a format o nouă bandă, Nick Mason „Saucerful of Secrets”, alături de care prezintă publicului spectator  creații din epoca timpurie Pink Floyd.

Trupa îi  include Gary Kemp de la Spandau Ballet și pe eternul colaborator Pink Floyd, Guy Pratt. Ei au demarat un turneu prin Europa în septembrie 2018.
Sursa: AGERPRES

    
 
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.