Plantă unicat în România, lăsată neprotejată chiar de administrația Romsilva
Recent România Curată a dialogat cu Claudiu Iușan, biologul Parcului Național Munții Rodnei, despre una din cele mai interesante descoperiri ale ultimilor ani (citiți interviul aici: Rarissima floare albastră prezentă la nivel mondial doar într-un mic colțișor al Carpaților Orientali, e plăcută oilor la mâncat și călcat cu copitele). E vorba de Saussurea porcii, un endemit al Carpaților Orientali Estici, care a fost identificat la nivel mondial doar în Munții Rodnei și în încă un loc aflat pe suprafața Ucrainei, la 100 km distanță de primul nucleu.
Vreme de peste 100 de ani s-a crezut că această specie a dispărut din Munții Rodnei, până când un grup de pasionați de natură a redescoperit-o. Bucuria a fost mare, însă, în loc ca planta să fie introdusă de îndată sub protecție totală, reprezentantul administrației Parcului ne-a declarat în respectivul interviu că n-a făcut nimic în acest sens, deoarece volumul de muncă este mare și cazul necesită o atenție mai specială.
Respectivul articol a atras atenția biologului Attila Matis, cel care a redescoperit rarisima plăntuță, care atrage public atenția asupra unor deficiențe de gestionare a ”descoperirii de grad zero” de către administrația Parcului Național. Reproducem integral interviul cu autorul importantei descoperi de ordin botanic din aria protejată.
- Spune-ne te rog în ce context ai descoperit Păiușul lui Porcius? Te rog să fii descriptiv. Vorbește un pic de scopul ieșirii voastre în teren, dă câteva elemente (tip scenografic) despre ziua în care s-a întâmplat ”descoperirea”, cum ai reacționat tu, cum au reacționat colegii tăi, cum ai știut că e chiar păiușul și nu e o confuzie, cum și când ai anunțat autoritățile, ce reacție au avut?
În primul rând o clarificare: denumirea vernaculară (populară) Păiușul lui Porcius se referă la o altă specie endemică Carpaţilor, Festuca porcii, o specie de iarbă. Saussurea porcii nu are denumire vernaculară, nefiind cunoscută de comunitatea locală, datorită faptului că probabil întotdeaunea a fost o specie rarissimă, restricţionată în zone montane mai greu accesibile.
Noi, ca şi toţi studenţii de la facultăţile de biologie, auzisem despre această specie încă din primul an de facultate, ea fiind poreclită deja ca şi Sfântul Graal al botanicii româneşti, neregăsită de mai bine de un secol, în ciuda căutărilor intense, astfel specia a căpătat o aură legendară. După descoperirea speciei în 1856 de către Florian Porcius în Munţii Rodnei, s-a crezut că specia este endemică României, dar ulterior au fost descoperite căteva populaţii extrem de mici şi în Carpaţii Păduroşi din Ucraina. Totuşi, specia rămâne foarte specială, ca şi endemit restricţionat local şi foarte rar al Carpaţilor Orientali Estici.
La scurt timp după descrierea oficială, specia nu a mai fost regăsită în locus classicus (sub Vârful Corongiş), populaţia iniţial găsită fiind deja foarte compromisă de păşunatul excesiv din zonă (exemplarele găsite nu ajungeau la înflorire), după cum a descris Florian Porcius şi Antal Czetz (1858). Frustrarea botaniştilor români a fost mare – tocmai la noi se descoperise şi apoi a dispărut. O specie este declarată oficial dipărută din sălbăticie (extinct), dacă nu a mai fost semnalată de 50 de ani şi asta a fost şi cazul la Saussurea porcii. Nu este de mirare că ani la rând mulţi botanişti de la noi au căutat-o obsesiv, dar fără succes şi astfel aura mitică a speciei a crescut în intensitate.
Norocul nostru (colegii mei: Szabó Anna şi Bartha László) a fost că am avut posibilitatea de a străbate Parcul Rodnei extensiv, doi ani la rând, în cadrul unui proiect de evaluare a habitatelor din România (“Monitorizarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor din România în baza articolului 17 din Directiva Habitate”, POS Mediu), în care noi am participat ca şi experţi responsabili pentru habitate de mlaştini şi turbării pe plan naţional. Se cunoştea din literatura de specialitate (mai ales cele referitoare la populaţiile speciei din Ucraina) faptul că specia preferă habitatele de mlaştini calcifile de-a lungul cursurilor de apă montane şi asfel, profitând de ocazia evaluării acestui tip de habitat din zonă, am dedicat timp şi pentru căutarea speciei.
În al doilea ani de căutări, în data de 19 august 2014, chiar penultima zi din perioada petrecută acolo, am găsit 12 exemplare ale speciei în zona de obârșie a Râului Rebra. Confirmând aşteptările noastre, au fost găsite la peste 1700 m altitudine, pe o pantă abruptă, pe marginea unui izvor, în habitat de mlaştină de tip 7220* (Izvoare mineralizate încrustante cu formare de tuf calcaros, cu asociaţia Doronico carpatici – Saxifragetum aizoidis Coldea (1986) 1990 – habitat prioritar Natura 2000).
În momentul în care am dat peste cele câteva exemplare, am recunoscut imediat specia, chiar dacă nu văzusem în viaţa mea, datorită morfologiei speciale: Saussurea porcii are o tulpină aparte, aripată de-a lungul ei. Starea noastră în momentul respectiv poate fi descrisă într-un cuvânt: extaz! Acestă emoţie intensă legată de găsirea unei specii mult răvnită poate fi înţeles numai de cei din breasla biologilor.
Ne-a fost greu şi nouă să credem că minunea s-a produs, deci am făcut repede poze şi a doua zi, după ce am coborât, am trimis pozele şi descrierea la mai mulţi colegi, inclusiv la botanişti seniori care au căutat mult timp specia, pentru confirmare, după care am ciocnit paharele.
Integral pe site-ul România Curată