PNL nu şi-a dorit niciodată un acord cu FMI

PNL nu şi-a dorit niciodată un acord cu FMI, acesta fiind un „tratament extrem de dur”, a declarat, duminică, preşedintele liberal, Crin Antonescu.

„Eu nu mi-am dorit niciodată şi PNL niciodată nu şi-a dorit un acord cu FMI-ul, pentru că un acord cu FMI-ul este în cel mai bun caz, să luăm varianta optimistă, un tratament extrem de dur, ca un fel de regim – vorbim aşa în termeni foarte populari – ca un fel de regim extrem de sever, care e necesar ca să nu se agraveze starea de sănătate şi Doamne fereşte să nu chiar aibă consecinţe fatale, dar care nu e deloc plăcut. Eu nu cred, în orice caz PNL n-a făcut-o, că cineva trebuie să-şi dorească, să-şi pună obiectiv să ajungă să aibă un acord cu FMI-ul”, a răspuns liderul PNL, întrebat, duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, dacă îşi doreşte un nou acord cu FMI.

„După ce am dovedit şi vom dovedi în continuare că suntem una din ţările europene – nu sunt foarte multe, şi nu sunt în orice caz cei mari care se ocupă cu supravegherea în această privinţă – suntem capabili să ne încadrăm, să ne ducem mai departe, să supravieţuim în condiţii extrem de dure privitoare la deficitul bugetar, să putem avea în ceea ce priveşte FMI o altă bază de discuţie, care să lase mai multă libertate Guvernului României de a opta pentru un set sau altul de politici economice”, a spus liberalul.

Liderul PNL a precizat că principala problemă pe care o are România este dezvoltarea, unde FMI „nu ne poate rezolva, nici nu-şi propune, nici nu pretinde, nici nu e treaba lui”. „E o problemă fundamentală economică, socială, politică pentru noi, pentru că principalul angajament pe care noi l-am luat atunci când am cerut voturile oamenilor a fost acela că vom reporni motoarele economiei şi în consecinţă vom crea locuri de muncă”, a mai afirmat Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a fost întrebat dacă totuşi Guvernul îşi doreşte un nou acord cu FMI.

„Nu e vorba de dorinţă…Guvernul este şi el, nu sub comandamentul propriilor dorinţe, ale premierului sau ale membrilor Guvernului, ci sub nişte necesităţi care există în faţa noastră”, a replicat preşedintele PNL.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.