PNL se abţine de la votul privind ridicarea imunităţii lui Vosganian
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în această dimineaţă că liberalii se vor abţine, în cadrul şedinţei de plen, de la votul pe care vor trebui să-l dea în cazul ridicării imunităţii parlamentare a colegului lor Varujan Vosganian.
Antonescu a spus, în acest context, că prin decizia luată nu se înţelege nici că „ministrul economiei ar fi vinovat, nici că ar fi nevinovat”, precizând că liberalii doresc să lase justiţia să îşi facă datoria.
Calculele arată, în acest caz, ţinând cont şi de faptul că cel mai probabil PSD va vota pentru începerea urmăririi penale, că va fi destul de uşor să fie atinsă majoritatea simplă necesară.
Reamintim că senatorii din comisia Juridică au dat săptămâna trecută un aviz negativ solicitării Parchetului de începere a urmăririi penale a ministrului PNL Varujan Vosganian. Votul din comisie a fost de 5 la 5.
pesurse.ro