„Podul Calicilor”, utilitate publică

 

Primăria Capitalei vrea să declare mai multe proiecte de investiţii ca fiind de utilitate publică. Este vorba de poduri pietonale peste râul Dâmboviţa, parcaje subterane în zona Sălii Palatului, precum şi amenajarea unor spaţii urbane.

Primăria Capitalei a introdus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti mai multe proiecte care necesită declararea de utilitate publică.

Este vorba de mai multe proiecte ale căror studii de fezabilitate au fost aprobate încă din 2016, dar pentru care primăria revine şi vrea să le declare de utilitate publică.

Este vorba de proiecte precum:

„Pod Mihai Vodă” care presupune amenajarea unui pod pietonal şi pentru biciclisti peste râul Dâmboviţa, în dreptul străzii Lipscani precum şi parcaje subterane cu 227 locuri

„Podul Calicilor”, care presupune reconstruirea unui vechi pod peste Dâmboviţa, de lângă Palatul de Justiţie.

De asemenea, PMB vrea declararea de utilitate publică a proiectelor care prevăd amenajarea lângă Sala Palatului a unor parcări subterane, pe trei niveluri, cu un total de 1.000 de locuri, precum şi amenajarea la suprafaţă a unor spaţii urbane.

Pentru toate aceste proiecte, Primăria Capitalei va solicita, în cadrul şedinţei CGMB declararea acestora ca fiind de utilitate publică, precum şi „schimbarea destinaţiei spaţiului verde pe care se execută lucrările aferente obiectivului de investiţii”.

Proiectele menţionate fac parte dintr-un calup de aproape 20 de obiective de investiţii, ale căror studii de fezabilitate au fost aprobate de către CGMB în 2016.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.