Politicile climatice, soluția pentru redresarea economică și crearea de locuri de muncă
Conform unui sondaj de opinie Eurobarometru special privind schimbările climatice, patru din cinci persoane din Uniunea Europeană recunosc faptul că economia și ocuparea forței de muncă pot fi impulsionate prin combaterea schimbărilor climatice și prin utilizarea mai eficientă a energiei. Această cifră este ușor mai ridicată decât cea din ultimul sondaj, realizat în 2011, când 78% dintre europeni aveau această părere.
Mai multe state membre care au avut cel mai mult de suferit în timpul crizei economice și financiare se numără printre țările în care potențialul politicilor climatice și al eficienței energetice de a genera beneficii economice este recunoscut în cea mai mare măsură. În toate statele membre, cel puțin 65% dintre respondenți sunt de acord cu acest lucru.
De asemenea, sondajul1 a arătat că șapte din zece cetățeni sunt de acord că reducerea importurilor de combustibili fosili din afara UE ar putea aduce beneficii economice.
José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, a declarat: „Nu trebuie să alegem între o politică economică eficace și protejarea climei: politicile climatice eficiente din punctul de vedere al costurilor sunt într-adevăr un indicator al unei politici economice eficace. Constat cu satisfacție că și cetățenii europeni gândesc așa. Acest sondaj trimite un semnal puternic liderilor UE să adopte politici climatice îndrăznețe, pentru o redresare economică durabilă. De asemenea, reprezintă o încurajare și pentru noi, cei din cadrul Comisiei, de a continua să promovăm politici climatice ambițioase în Europa.”
Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice, a afirmat: „Sondajul confirmă faptul că o majoritate clară a europenilor așteaptă ca politicienii care îi reprezintă să abordeze acum provocarea reprezentată de schimbările climatice. Cetățenii știu că problema schimbărilor climatice nu a dispărut în timp ce guvernele țărilor lor erau ocupate să gestioneze criza economică. Nu se pune problema să alegem între creștere și competitivitate, pe de o parte, și climă, pe de altă parte. Este absolut necesar să ne ocupăm de ambele chestiuni. Sper că liderii UE vor fi receptivi și vor acționa în consecință în cadrul Consiliului European care va avea loc luna aceasta, când vor discuta propunerile noastre pentru 2030 privind clima și energia.”