Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Polonia așteaptă 440 miliarde de euro despăgubiri de la Germania

Victimele poloneze din Al Doilea Război Mondial pot cere Germaniei 543 de miliarde de dolari (440 miliarde de euro) cu titlul de despăgubiri individuale, a declarat joi deputatul Arkadiusz Mularczyk, şeful unei comisii parlamentare desemnate să estimeze despăgubirile solicitate de Varşovia.

Revendicările poloneze sunt respinse de guvernul german.

Mularczyk a invocat în parlament un studiu efectuat în 1990, potrivit căruia „în Polonia au existat 13,32 milioane de victime directe ale Germaniei naziste”, deportaţi, prizonieri în lagăre de muncă şi lagăre de concentrare, invalizi civili, văduve, orfani şi victime ale bolilor pe care le-au suferit în contextul războiului şi al ocupaţiei.

Potrivit deputatului partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, studiul evalua atunci revendicările posibile la 284 miliarde de dolari.

„Aceasta era suma în 1990. Dacă noi recalculăm, ţinând seama de puterea de cumpărare a dolarului în 2017, obţinem (…) 543 de miliarde de dolari”, a precizat Mularczyk, citat de agenţia PAP.

Problema despăgubirilor de război germane, considerată închisă de mai mulţi ani, a fost relansată anul trecut de liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski.

Prezentând miercuri parlamentului un raport asupra politicii externe, şeful diplomaţiei poloneze, Jacek Czaputowicz, a vorbit despre divergenţele cu Berlinul, menţionând despăgubirile de război.

În 2017, purtătorul de cuvânt al guvernului german la vremea respectivă, Steffen Seibert, răspunsese Poloniei că problema despăgubirilor fusese deja reglementată când „Polonia a luat o decizie constrângătoare în august 1953 pentru a renunţa la cereri de noi despăgubiri de război”.

Miniştrii polonezi de externe şi de interne estimaseră atunci că despăgubirile potenţiale puteau ajunge în total la o mie de miliarde de dolari (850 miliarde de euro).

În 1939, Polonia fusese prinsă între două fronturi, respectiv deschise de Germania nazistă şi Uniunea Sovietică. Şase milioane de polonezi, între care trei milioane de origine evreiască, au fost ucişi sub ocupaţia nazistă din 1939-1945 şi capitala Varşovia – insurgentă – a fost practic rasă de pe faţa pământului în 1944.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=94907

Publicat de la data Mar 22 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Economic.

Zona comentariilor

Meteo în țară

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 24-04-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:20 si 09:30 In zona : Județul Sălaj: Crasna, Sâg, Valcău de Jos, Almașu, Horoatu Crasnei, Meseșenii de Jos, Buciumi, Bănișor, Cizer, Cuzăplac, Fildu de Jos, Agrij; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale […]

24 aprilie 2018, 9:54
 

V
Soare
17°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 6:18
Apus: 20:11
Prognoza 25 aprilie 2018
Zi
 

SE
Parţial însorit
28°C
Vânt: 7 km/h SE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

SV
Predominant senin
14°C
Vânt: 0 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 89.921 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team