Ponta şi Băsescu văd România în zona euro prin 2017-2018

Premierul Victor Ponta s-a pus de acord atât cu perspectiva lui Traian Băsescu, cât și cu cea a Poloniei privind adoptarea monedei euro, potrivit declaraţiei sale pentru Deutsche Welle, precizând că România poate fi pregătită structural pentru acest obiectiv în 2017-2018.

„M-am pus de acord şi cu perspectiva preşedintelui Băsescu, m-am pus de acord şi cu perspectiva Poloniei, celălalt mare jucător din afara euro. Sunt două lucruri care trebuie să se unească: în primul rând, România să fie pregătită structural, nu doar cu criteriile nominale, inflaţie, deficit, datorie publică, ci şi capacitatea noastră de a rezista la competiţia din zona euro, căci dacă intrăm nepregătiţi, ne ducem în faliment. Deci, acesta este primul criteriu pe care România, din punctul meu de vedere, îl poate îndeplini în perspectiva 2017-2018.

Al doilea criteriu, care nu ţine de România şi Polonia, ci de deciziile care se iau în zona euro şi anume, după criza financiară, după programele de ajutor din Portugalia, Irlanda, Grecia, Cipru, zona euro să aibă o politică mult mai coordonată şi mai clară faţă de noii membri. Deci eu cred că euro va supravieţui cu bine acestei crize, cred însă că va duce inevitabil la nişte schimbări şi anume la o politică fiscală, bugetară mai bine coordonată în zona euro şi România, dacă e pregătită în 2017-2018, trebuie să intre în zona euro. E în avantajul nostru să nu spunem, cum spune Marea Britanie «nu vrem în euro», e în avantajul nostru să ne stabilim ca target politic şi strategic acest lucru şi, dacă nu sunt prea optimist, cred că putem fi membri în 2018”, a declarat Ponta într-un interviu acordat Deutsche Welle înainte de vizita în Germania.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.