Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Poporul la terapie intensivă, aleșii în vacanță – Maria Diana POPESCU

Publicat: joi, 04 iulie 2013

După atîtea cantonamente, malversaţii, antrenamente eşuate şi faulturi în teren, parlamentarii au aruncat problemele Ţării în vestiare şi pe-aici ţi-e drumul, de la 1 iulie pînă la 31 august. Două luni de zile i-am pierdut de pe radar! Nereperaţi de nimeni, ca nişte şoareci echipaţi cu senzori conectaţi la spaţiul intern şi extern, prin care vor să afle pînă la ce punct viitorul lor pe distanţe lungi se adaptează condiţiilor de imponderabilitate. În plus se pot îmbia şi combina în strategii, alianţe şi permutări lăutăreşti. Dar cu onoarea „nereperat㔠a poporului cum rămîne? Îndrăzneşte careva să le strice socotelile? Sînt în timpul liber, doar. Obosiţi de jugul guvernării la care au tras unul hăis şi altul cea, vor zburda pe imaşuri exotice, după care se vor reîntoarce să desăvîrşească opera de tracţiune în hău. Să fii deputat sau senator în România este, se ştie, cea mai miraculoasă slujbă, după cea de europarlamentar! Slujbe de vis! Cine nu şi-ar dori să vină cîteva ore la serviciu, două-trei zile pe săptămînă şi să aibă buzunarele şi conturile pline din bani publici. Nu de puţine ori televiziunile au surprins scaunele goale în sălile de şedinţe ale comisiilor. Aceste comisii permanente şi speciale înseamnă, de fapt, cheltuieli foarte mari cu şoferi, secretare, consilieri şi protocoale.

Seriozitate ioc! Chiulangeală cît cuprinde! Chiar au nevoie de două luni de vacanţă, precum şcolarii, maeştrii aceştia în arta neisprăvirilor, pe care noi i-am ales, noi îi plătim şi le suportam fărădelegile şi deciziile oneroase? Codul muncii nu-i valabil şi pentru ei? Un simplu angajat are, după un an de trudă cu 12 ore de lucru pe zi, cel mult trei săptămîni de concediu, plătit cu cîţiva amărîţi de gologani. Care-i cea mai slab cotată instituţie din Ţară? Pardon, dispreţuită? De ce vor românii reducerea numărului de parlamentari. „Mînăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i?” Cînd vor veni din vacanţă cu minţile şi mai „odihnite”, de ce se vor apuca oare să mai dărîme? Poporul e deja la terapie intensivă. Mai în glumă, mai în serios, cum ar fi oare, să fie scoşi în şuturi din fotoliile de pluş ale democraţiei originale? Pentru că după 23 de ani de libertăţi amăgitoare ne-am ales cu constituţionalizarea dreptului de a face ce vor muşchii lor, şi cu dictatura privilegiului politic. Trăiască şi înflorească arta interesului de trib! Datoria nobilă de membru al celui mai înalt for al statului este văzută  de ei ca o glumă. Mandatul trece, leafa barosană le merge, procentul pentru pensia lor se ridică la cer. În plen trag cîte un pui de somn, în pauze se plimbă pe holuri, îşi aranjează ploile. Mai nimeni nu citeşte cap-coadă proiectele de lege propuse spre aprobare. Votează ca oile la un îndemn, ridică mîinile în cor şi habar n-au ce implică acţiunea lor. Minimum treizeci la sută din ei absentează cu tot felul de motive puerile, care n-ar trebui aprobate. Aş putea scrie un roman de motive care să demonstreze că aleşii noştri lipsiţi de conştiinţă, care se grăbesc acum spre destinaţiile de lux ale vacanţei, au devastat Ţara ca nişte zburătoare verzi şi n-au adus nimic bun societăţii. Pînă nu vom avea o clasă politică responsabilă, din trupul slăbit al României se vor hrăni în continuare termitele autohtone şi străine, care nu produc nimic în afara propriilor movile de bogăţii.  Gîndiţi-vă un pic la venitul acestor frecători de hîrtii virtuale, multe multe depăşind înţelesul lor, care umilesc şi batjocoresc poporul, oferindu-i un nivel de trai sub cel minim de civilizaţie, chiar sub cel ceauşist, şi comparaţi-l cu venitul unuia individ care munceşte efectiv fizic sau intelectual, dar cinstit.

Odată cu vacanţa aleşilor, se scumpesc şi gazele. „Liberalizarea preţului la gaze, e un principiu european, şi România trebuie să-l respecte”, zice premierul. Dar salariilor românilor şi nivelul de trai cînd vor deveni principii europene, dom’ premier? Luaţi o cîtime din preţul energiei şi-l creşteţi pe cel al gazelor. Bună mutare! Poporul tot la terapie intensivă, spuneam, iar peste el „vin scumpiri pe bandă rulantă! Cum se vor descurca oamenii cu venituri modeste? Nu răspunde nimeni, parlamentarii pleacă să se odihnească, obosiţi de atâta inactivitate; pleacă dar își iau drepturile bănești în perioada vacanţei. Vin scumpirile asemenea jocului de domino. Pe cine interesează? Cei care ar trebui să alcătuiască proiecte de legi care, aprobate și aplicare, ar mai echilibra o stare  de criză ce pare fără sfârșit, pleacă în vacanţă. Cei care i-au ales îndură, pe mai departe: scumpiri, șomaj, batjocura infractorilor, indiferența mai-marilor …Vine domino-ul scumpirilor! Ei și? Vacanța alesului să trăiască! (prof.Maria Diaconescu)

Statul livrează încă o gură de aer bancherilor-cămătari, amînînd denunţarea clauzelor abuzive din contractele de credite, care fraudează milioane de români. BNR s-a opus iniţiativelor legislative şi a făcut lobby pe lîngă Guvern şi F.M.I. pentru a nu valida actele normative, pe motiv că pierderile băncilor s-ar ridica la 1 mld. Euro. Dar cu pierderile românilor fraudaţi de bănci, ale românilor săraci lipiţi pămîntului, cum rămîne, domnule guvernator anti-român? Aveţi puţină demnitate! Stingeţi lumina, închideţi uşa, luaţi-vă şlapii şi halatul de pensionar şi fugiţi departe de haosul financiar pe care l-aţi creat şi moşit, pînă nu e tîrziu! E mai sănătoasă umbra podgoriilor de Drăgăşani! Premierul a susţinut că nu e prieten cu bancherii, dar a convenit asupra amînării. Cum să nu! Fraţii întru arme se ajută la nevoie. Astfel de aprobări sînt tipice mentalităţii servile a celui mai slab în faţa celui puternic, a celui care renunţă la propria  identitate pentru a se exprima în identitatea celui dominant. Iată-i şi pe americani, cît de frăţeşte vin în ajutorul Irakului, după ce le-au adus în bătătură războiul de cucerire şi apoi, la conducere, un guvern care să spună doar „yes”. Îşi trimit bancherii să-i escrocheze pe bieţii „eliberaţi”. De asta aveau nevoie. De noi teritorii unde să-şi extindă pelagra ocupaţiei şi sclaviei prin îndatorare, şi de noi pieţe de desfacere a gunoaielor. Banca „Citi” devine prima bancă americană cu sediul la Bagdad, după ce a primit avizul preliminar al Băncii Centrale a Irakului. E doar începutul unor operaţiuni bancare diversificate, ce vor face din irakieni milioane de sclavi. Din nefericire pentru omenire, cei mai mulţi dintre guvernatorii ei sînt nişte ciocli cu haine de demnitari.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=8984

Publicat de la data iul. 4 2013. Categorii Editorial.

Zona comentariilor

Meteo în țară

15 octombrie 2019, 23:18
 

NE
Senin
13°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 12°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:30
Apus: 18:32
Prognoza 16 octombrie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
22°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.015 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team