Povestea familiei care a primit un sat, la Dosar România

Un sat din România a fost atribuit aproape în întregime unei singure familii. Nu vorbim despre Evul Mediu, ci despre o situaţie din prezent: aproape toată suprafaţa satului Nadăş, din judeţul Arad, a fost retrocedată unei familii, moştenitoare a strănepoatei de soră a soţiei unui fost boier maghiar din zonă. Povestea sătenilor şi a noilor boieri ai locului poate fi urmărită miercuri seară, de la ora 21. 00, la TVR 1 şi online, pe www.tvrplus.ro, în reportajul „Stăpânii Nadăşului”, realizat de Ionuţ Cărpătorea pentru Dosar România

Nadăşul era un sat ca oricare altul de la poalele Munţilor Zarandului, până când a ajuns subiect de discuţie la nivel naţional. O familie din Arad a reuşit să câştige în instanţă aproape toată suprafaţa satului, provocând indignarea unora dintre localnici. Viorica şi Mihai Colţeu au acum peste 8700 de hectare de teren în Nadăş, suprafaţă pe care au dobândit-o în calitate de moştenitori ai Ecaterinei Mairovitz. Aceasta susţinea că este strănepoata de soră a soţiei grofului Iosif Grosz, care a avut o exploatare forestieră la Nadăş. Ecaterina Mairovitz a cerut iniţial restituirea a 56,25% din patrimoniul firmei grofului, dar, după decesul ei, soţii Colţeu au reuşit să obţină mult mai mult: aproape tot satul. Deşi dosarul de naţionalizare menţionează o suprafaţă de 4500 de hectare care ar fi fost confiscată de statul comunist de la firma grofului, justiţia a acordat familiei Colţeu aproape dublu, peste 8700 de hectare.

În urmă cu doi ani, soţii Colţeu au început acţiunile de evacuare a unor săteni despre care susţin că ocupau abuziv anumite terenuri. Sătenii spun că au dobândit acele terenuri în mod legal, în urmă cu zeci de ani, dar acest lucru nu a putut opri demolarea anumitor gospodării din Nadăş…

Istoria sătenilor şi a noilor boieri ai Nadăşului o aflăm miercuri, la TVR1 şi TVR+, de la ora 21.00, la Dosar România.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.